Chinezii testează trenul care circulă cu 500 km/oră (VIDEO):
'via Blog this'
Inginerii feroviari chinezi au testat cu succes, în decursul săptămânii trecute, o garnitură de tren capabilă să atingă viteza record de 500 kilometri/oră. Conform cotidianului China Daily, preluat ulterior de marile agenţii de preză, trenul respectiv a depăşit recordul anterior de 300 kilometri/oră, deţinut tot de un tren chinezesc, aparţinând companiei Beijing Shanghai High Speed Railway.
Trenul testat în decursul săptămânii trecute este construit în principal din materiale plastice ranforsate cu fibre de carbon. Întregul design al trenului a fost inspirat de forma străvechilor săbii chinezeşti.
Trenul a fost construit de compania Sifan Locomotive, o subsidiară a CSR Corp Ltd, cel mai mare concern chinez producător de trenuri, ale cărui uzine sunt situate în oraşul Qingdao din estul provinciei Shandong.
La ora actuală, China are cea mai mare reţea de căi ferate de mare viteză din întreaga lume. Imboldul pentru construirea acestor linii ferate speciale a fost dat în anul 2006, cu ajutorul fondurilor guvernamentale.
Specialiştii din Beijing estimează că, la nivelul anului 2020, China va deţine o reţea feroviară de mare viteză care va însuma peste 16.000 kilometri de cale ferată specială.
Cu toate acestea, accidente feroviare precum cel din luna iulie anul curent, soldat cu circa 40 de victime, au dus la sporirea măsurilor de siguranţă pentru aceste trenuri, inclusiv o scădere a vitezei de mers.
Sursa: PhysOrg, Descopera.ro
'via Blog this'