Translate

Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 aprilie 2012

7 actori cu mintea brici

   "Frumoasă şi cam proastă", spunea un cântec, iar de cele mai multe ori marile nume de la Hollywood se cam potrivesc descrierii. Cu toate acestea fizicul şi sensibilităţile unui actor sunt însoţite adesea de un intelect pe măsură. Cu ajutorul celor de la revista Time, ţi-i prezentăm pe actorii care au avut parte de succes ori în lumea academică, ori în cea ştiinţifică şi nu doar pe micul sau marele ecran.
m

Dolph Lundgren
L-ai văzut în multe filme de acţiune (Rocky IV, Soldatul universal şi, mai recent, The Expendables), dar Dolph Lundgren se poate lăuda cu mai mult decât un fizic impresionant. A devenit inginer chimist în Suedia şi şi-a luat masteratul la Sidney. Aici a obţinut o bursă Fullbright la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Un fotomodel i-a luat minţile şi l-a introdus în showbiz.
Hedy Lamarr
Una dintre frumuseţile din toate timpurile ale cinema-ului a fost ţinută departe de marele ecran de un soţ gelos, prin urmare actriţa şi-a petrecut vremea în departamentul de tehnică de la compania lui. Expertă în matematică şi ajunsă în SUA pentru a scăpa de răspândirea nazismului în Europa, actriţa a inventat o formă nedetectabilă de comunicare bazată pe principiul frecvenţei oscilante, pentru care a primit şi un patent. Valoarea descoperirii ei a fost înţeleasă de-abia în anii '60, iar companiile de telefonie încă folosesc tehnologii bazate pe acest principiu.
Charlie Korsmo
Este puştiul din Hook, succesul lui Steven Spielberg cu Robin Williams. După ce a absolvit fizica la MIT, Kosmo a ajuns la facultatea de drept de la Yale, pe care a terminat-o cu rezultate excelente. Profesor universitar, i-a fost oferit apoi un post în administraţia preşedintelui Barack Obama. În imagine, Korsmo în copilărie, alături de Dustin Hoffman în Hook.
James Woods
De la Once Upon a Time in America la On Any Given Sunday,James Woods se poate lăuda cu prezenţe într-o mulţime defilme cunoscute. Şi el a fost la MIT, unde s-a luptat cu Ştiinţele Politice. Din păcate nu a absolvit niciodată, fiind convins de Tim Affleck, tatăl lui Ben Affleck, pe atunci implicat în administrarea unui teatru local, să investească timp în actorie.
Peter Weller
Cei mai mulţi ni-l amintim dinRoboCopfilm programat pentru un remake în următorii ani. După continuările succesului de casă al lui Paul Verhoeven, Peter Weller a ieşit din atenţia directorilor de casting şi a studiat istorie în Florenţa. În curând îşi termină doctoratul în istoria artei, specializarea sa fiind Renaşterea italiană.
Ken Jeong
Ar fi putut să salveze vieţi, dar a ajuns să ţâşnească gol puşcă dintr-un portbagaj în Marea mahmureală. Actorul de origine sud-coreeană a studiat patru ani la o facultate de prestigiu (Duke) şi a trecut apoi la facultatea de medicină. În timpul rezidenţiatului în medicină internă şi-a descoperit pasiunea pentru cinema, iar cel mai recent efect a fost prezenţa în două dintre cele mai de succes comedii din toate timpurile.
Kris Kristofferson
Partenerul lui Blade în trilogia cuWesley Snipes a avut o viaţă cu decizii cel puţin ciudate. Atlet excelent, Kristofferson îşi dubla îndemânarea pe pista de atletism cu cea lingvistică: a obţinut o bursă la Oxford, unde a bifat mai multe diplome de excelenţă şi s-a oprit înainte de obţinerea doctoratului. I s-a oferit un post de profesor la academia militară West Point, dar a preferat să studieze din nou: de această dată la şcoala de piloţi a armatei SUA.



Online shopping

242683_ Shop Steve's Blinds and Wallpaper - 25% to 85% off Retail.

Recipes

Churros 598041_250x250_Kids_Footwear_Jan_2013 598041_250x250_Denim_Jan_2013 Online Only - 30% Off New Arrivals. Enter Code JANUARYCA at Checkout! Churros 261270_Face mask 468x60 - Freeshipping 598041_250x250_2_Denim_Jan_2013 598041_336x280_Denim_Jan_2013

MusicFM

Radio ProFM

Michael Jackson ProFM Slagar Romania, Gen Dance FM 89.5 Music FM Bon Jovi Country new Alternative Black Classic Gold Reggae `80s `90s Love Sofa Rock Rhythm&Blues Latino Jazz Oldies ChillOut HOT 100% RO HOUSE Classic Rock Kids Hip Hop Gold Summer Ibiza
reclama