Nu există blockbuster care să nu beneficieze şi de farmecele unei "apariţii" pline de sex-appeal. Într-o vară plină de mega-producţii, ne-am cam pierdut printre actriţe celebre pentru frumuseţea lor, prin urmare selecţia de mai jos a fost făcută mai degrabă în funcţie de gusturile personale ale autorului.
Pe care dintre frumoasele de mai jos o aştepţi cu cea mai mare nerăbdare?
Pe care dintre frumoasele de mai jos o aştepţi cu cea mai mare nerăbdare?
Nu mai e mult până pe 4 mai, când o vei putea vedea pe Johansson în rolul Văduvei negre în filmul cu supereroi care-i reuneşte pe Iron Man, Thor, Hulk şi Căpitanul America. Deja foarte lăudat, The Avengersa beneficiat şi de pe urma mişcărilor flexibilei Johansson, căci Văduva neagră este expertă în tot felul de arte marţiale.
Dacă ne uităm la poză, Emma Stone este cât se poate de credibilă în rolul unei eleve de liceu, Gwen Stacy, de care este atras Peter Parker, cel ce va deveni, în urma unei muşcături de păianjen, supereroul Spider-Man. Sperăm doar că între Gwen şi Peter lucrurile vor merge mai bine decât relaţia din trilogia lui Sam Raimi cu Tobey Maguire în rolul principal.
Unii se vor duce la acest filmpentru Kristen Stewart, dar noi o să mergem pentru frumoasa Charlize. Rolul negativ al redutabilei Ravena, regina care vrea să rămână veşnic tânără şi frumoasă devorându-i inima "delicatei" Albă ca Zăpada (ghilimelele se justifică după ce vezi armura din poster), a făcut-o pe Theron să refuze o colaborare cu Clint Eastwood.
A revenit recent în cel de-al patrulea Underworld (nu ne-am deranjat până la cinema ca să-l vedem), iar în august are ce-are de împărţit cu Colin Farrell în această ecranizare după Philip K. Dick şi remake la popularul SF cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal. Recunoaştem că trailerul arată cât se poate de incitant...
E încă neclar cât de bun (sau prost) este Men in Black III, din moment ce însuşi regizorul a comentat că va fi ori genial, ori înfiorător, iar şansele la genialitate ale finalului unei trilogii sunt cam puţine. Cert e că vom vedea şi câteva cadre cuAlice Eve. Nu ştim în ce rol. Oricum, la cât de bine arată, poate juca orice.
Actriţă care, după ce ne-a vrăjit în Casino Royale, a avut de-a face mai degrabă cu filmul european independent şi cu teatrul, Eva Green se întoarce pe marele ecran alături de Johnny Depp, Helena Bonham Carter şiMichelle Pfeiffer în Dark Shadows, cea mai recentă producţie semnată de Tim Burton.
Am mai zis-o şi v-aţi supărat pe noi: Anne Hathaway nu are nicio şansă să emane aceeaşi sexualitate ca Michelle Pfeiffer înBatman Returns, filmul lui Tim Burton de acum exact două decenii. Cu toate acestea, trailerele lui The Dark Knight Rises ne arată o Catwoman voluntară, energică şi inteligentă, ceea ce poate compensa lipsa unui costum mulat şi-a mişcărilor lascive.
Să fie Ted una dintre cele mai tari comedii ale lui 2012? Tot ce-i posibil. Lucrurile arată destul de ciudat dacă iei în considerare faptul că Mila trebuie să se lupte pentru inima lui Mark Wahlberg cu un... ursuleţ de pluş. Oare cine câştigă? Kunis, dacă pierzi, te scoatem din articol şi-l punem pe Ted în loc!
Knightley a terminat recent filmările la Anna Karenina, ecranizarea după Tolstoi, dar până atunci se dă în stambă cuSteve Carell, într-o comedieapocaliptică: un bărbat este părăsit de soţia lui, care fuge panicată când se anunţă că un asteroid va nimici Terra. Ajutat de o vecină (Knightley), eroul va pleca în oraşul de baştină pentru a relua legătura cu iubita din liceu.
Taguri: The Amazing Spider-Man, Men in Black III, Snow White and the Huntsman, The Dark Knight Rises, Kristen Stewart, Mila Kunis, Scarlett Johansson, Eva Green, Anne Hathaway, Alice Eve, Kate Beckinsale, Keira Knightley,Charlize Theron, Emma Stone, The Avengers, Total Recall, Colin Farrell, Dark Shadows, Batman Returns, Tim Burton,Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Steve Carell, Seeking a Friend for the End of the World, Ted