La Muzeul BMW din München este expusă această extraordinară sculptură cinetică, realizată din sute de sfere metalice care par a pluti în aer, mişcându-se pentru a alcătui forme mereu schimbătoare.
Sculpturile cinetice realizate azi sunt o îmbinare de artă şi inginerie şi adesea combină materiale simple cu o tehnologie foarte complexă, pentru a oferi efecte vizuale extraordinare. Opera de artă expusă la Muzeul BMW, realizată de compania ART+COM, este o astfel de lucrare.
Este alcătuită din 714 bile de metal, suspendate de fire subţiri, aproape invizibile. Bilele se mişcă în trei dimensiuni - deplasarea fiind controlată de un program de computer - pentru a alcătui forme diverse, unele dintre ele conturând modele de maşini realizate de BMW.
Efectul vizual este splendid: sferele argintii par să plutească prin aer, formele schimbându-se cu mişcări atât de fluide, încât ansambul evocă unduirea suprafaţei unei ape.
Inovaţia va permite, în viitor, traducerea audio instantanee, chiar cu vocea celui care vorbeşte, astfel încât, teoretic, oricine va putea vorbi cu un chinez fără a şti niciun cuvânt chinezesc: tehnologia va face totul.
Noua tehnologie, dezvoltată de Microsoft, duce acurateţea şi viteza traducerii automate la un nivel impresionant.
Rick Rashid, directorul Microsoft Research, a prezentat recent sistemul la un eveniment desfăşurat la Tianjin, China, şi a uimit asistenţa arătând cum acesta nu numai că recunoaşte frazele rostite în engleză şi le afişează în scris, ci le şi poate traduce pe loc şi emite audio, în mandarină (un dialect chinezesc), făcându-le să sune ca şi cînd ar fi rostite de propria sa voce.
Deşi cercetările în domeniul recunoaşterii vocii de către computer durează de 60 de ani, până de curând chiar şi cele mai bune sisteme aveau rate de eroare de 20-25% în ceea ce priveşte recunoaşterea cuvintelor.
Dar Microsoft, în colaborare cu Universitatea din Toronto, Canada, a reuşit, în urmă cu doi ani, un mare progres.
Folosind o tehnologie numită a reţelelor neurale profunde, prin care computerele învaţă într-un mod inspirat din comportamentul creierului uman, cercetătorii au reuşit să determine sistemul să înţeleagă vorbirea cu o acurateţe remarcabilă. Rata erorilor a fost redusă cu peste 30% comparativ cu metodele precedente - însemnând că sistemul greşeşte acum doar un cuvânt din 7 sau 8.
După cum a explicat Rick Rashid, tehnologia funcţionează în două etape.
Întâi, sistemul recunoaşte cuvântul rostit în limba engleză şi găseşte echivalentul lui chinez. În a doua etapă, cea mai dificilă, sistemul trebuie să rearanjeze cuvintele pentru a corespunde ordinii în frază specifice dialectului mandarin; altfel, ar rezulta doar o înşirurire de cuvinte disparate, lipsită de sens.
Remarcabil este şi faptul că fraza este apoi redată imitând vocea utilizatorului; cercetătorii au creat acest sistem combinând datele rezultate din câteva ore de înregistrări audio ale unui vorbitor nativ de mandarină cu caracteristicile vocii lui Rick Rashid, obţinute tot din înregistrări audio (în limba engleză).
Deşi testul a fost făcut doar la un nivel limitat, noua tehnologie promite totuşi să schimbe profund modul în care vom comunica în viitor, ajutându-ne să depăşim mult mai uşor barierele ligvistice.
Transpiraţia este un proces relativ simplu prin care organismul se răceşte. Oamenii şi animalele îl folosesc pentru a evita supraîncălzirea în zilele călduroase de vară, sau după ce au făcut efort fizic.
Acum, specialiştii spun că procesul poate fi utilizat şi pentru răcirea clădirilor. Oamenii de ştiinţă din cadrul Wendelin Stark’s Group au creat un material special pe care plănuiesc să îl utilizeze pe post de acoperiş. Dacă plouă, materialul atrage apă ca un burete, pentru ca apoi, când este încălzit de soare, să elimine apa stocată. El extrage căldura din clădire, formând un proces similar cu transpiraţia umană. Atunci când transpirăm, glandele secretă sudoare care se evaporează treptat. Pentru ca transpiraţia să se evaporeze, este nevoie de energie care se extrage din corp sub formă de căldură.
Materialul este creat dintr-un polimer special, numit PNIPAM, care este acoperit de o membrană permeabilă care îi permite acoperişului să absoarbă apa de ploaie. Capacitatea de stocare a lui PNIPAM este dependentă de temperatură. Dacă materialul se încălzeşte la mai mult de 32 de grade sub razele soarelui, el se micşorează şi adoptă proprietăţi hidrofobe.
Cercetătorii au testat principiul pe o scară mică: au învelit acoperişurile unor clădiri în miniatură cu materiale groase de 5 milimetri şi au aprins deasupra lor o lampă care imita lumina soarelui. Rezultatele au arătat că în aceste căsuţe, temperatura scădea considerabil şi recreştea mult mai lent comparativ cu cea din clădirile miniaturale care nu aveau astfel de acoperişuri.
Experţii spun că în astfel de clădiri sistemele de răcire vor fi utilizate mult mai puţin. Potrivit calculelor realizate de oamenii de ştiinţă de la ETH-Zurich, aplicarea materialului într-un strat de doar 1 milimetru, ar putea duce la economisirea a 6% din energia consumată de aparatele de aer condiţionat într-o zi călduroasă de iulie.
Acum, un cercetător american a arătat că acest lucru este posibil şi fără a apela la un instrument magic. Antonio Garcia de la Arizona State University a creat alături de colegii săi un cuţit superhidrofob care poate „tăia” o picătură de apă în două, invenţia sa având potenţiale folosiri în cercetările biomedicale.
Materialele superhidrofobe sunt extrem de rezistente la umiditate, forţând picăturile de apă să formeze o sferă pe suprafaţa lor.
Echipa coordonată de Garcia a pus o picătură de apă pe o lamelă acoperită cu Teflon superhidrofob, ţinând picătura în loc cu ajutorul a două fire. Apoi, cercetătorii au creat mai multe cuţite – unele din polietilenă, altele din zinc – pe care le-au tratat nitrat de argint şi cu o soluţie superhidrofobă denumită HDFT.
Atunci când au apropiat lama cuţitului spre picătură, aceasta s-a împărţit în două picături, fiecare ataşată de firul care o ţinea în loc. Atunci când cuţitul era ridicat, picăturile se reuneau, devenind una singură.
Cercetătorii afirmă că posibilitatea de a tăia picăturile de apă în două părţi distincte va permite separarea proteinelor amestecate în fluide biologice, ceea ce va facilita analizarea acestora mai repede şi mai eficient.
Iată cum funcţionează cuţitul care taie apa în două:
Echipajul de pe Atlantis, ultima misiune spaţială a Statelor Unite, testează un sistem de reciclare a urinei dezvoltat de NASA care este capabil să transforme urina astronauţilor într-o gustoasă băutură energizantă.
Atlantis transportă patru astronauţi către Staţia Spaţială Internaţională şi aduce cu ea un ultim lot de consumabile.
"Pungile de osmoză" sunt deja folosite de soldaţi pentru a curăţa fluidele, dar NASA a adaptat acest sistem pentru ca pungile să poată fi folosite şi în spaţiu.
Cercetătorul Howard Levine de la NASA a declarat că "acesta ar putea fi un prim pas pentru a folosi umiditatea din propria sudoare, din respiraţie şi chiar din urină şi să o reciclăm astfel încât să devină o băutură potabilă".
Staţia Spaţială Internaţională dispune deja de echipamentul necesar pentru reciclarea urinei, dar, spre deosebire de noile pungi de osmoză, acesta necesită energie electrică pentru a funcţiona
Noile pungi funcţionează fără energie electrică, folosindu-se doar de procesul de osmoză.Acesta implică difuziunea naturală a apei printr-o membrană semipermeabilă care acţionează ca o barieră, astfel că moleculele mici, precum cele de apă, trec de aceasta, în timp de moleculele mari, precum sarea, zahărul, amidonul, proteinele, viruşii, bacteriile şi paraziţii rămân blocate.
Lichidul rezultat în urma acestui proces va fi unul curat şi va fi combinat cu un aditiv cu aromă de zahăr. NASA susţine că orice lichid, nu numai apele reziduale umane, pot fi curăţate cu ajutorul acestui sistem. Aceste pungi de osmoză au fost deja folosite în teste efectuate în sate din Kenya.
Pe Pământ, sistemul s-a dovedit a fi capabil să creeze un litru de băutură pentru sportivi în aproximativ patru, până la şase ore. Acesta va fi testat de către unul dintre cei patru membri ai echipajului aflat la bordul navei Atlantis, spre sfârşitul misiunii ce va avea o durată de 12 zile.
Va doriti o casa sigura sau cel putin una rezistenta la incendii? Atunci trebuie neaparat sa vedeti aceasta locuinta eco inventata de un australian: este construita exlusiv din paie si e extrem de rezistenta la foc.
Joost Bakker a construit casa anti-incendiu din paie, care poate inclusiv sa fie mutata dintr-un loc in altul. Ajutat de o echipa de muncitori, barbatul si-a ridicat inventia prima data in portul din Sydney si, pentru ca s-a bucurat de un succes enorm, el a fost invitat si de autoritatile din Perth si Melbourne sa le arate casa minune.
Joost a transformat casa intr-un local, pentru ca oamenii sa o poata vizita si studia. In interiorul cafenelei, totul este facut din materiale reciclabile, inclusiv cestile si tacamurile.
Cel mai impresionant lucru e faptul ca aceasta casa poate fi transformata intr-o gradina pe verticala, astfel ca posesorii ei practic invata se gospodareasca singruri, cel putin la capitolul legume bio. Deocamdata, pretul unei astfel de case nu a fost facut public, pentru ca se afla inca in teste.
Foto: csironewsblog.com
Tag-uri: Casa anti-incendiu, casa din paie, inventii, Perth , Melbourne, Australia,
