O istorie puţin cunoscută: cel mai sângeros război din lume:
Vă puteţi imagina o ţară care şi-a pierdut în decursul unui război peste două treimi din populaţia sa masculină ? Ţara respectivă s-a aflat în conflict cu alte trei state, şi a fost cât pe ce să înfrângă această coaliţie, înainte de a fi aproape ştearsă de pe suprafaţa pământului. Războiul respectiv a fost cel mai sângeros episod de acest fel din întreaga istorie a ambelor Americi. Urmele conflictului sunt prezente şi astăzi în peisajul şi mentalul colectiv al locuitorilor din Paraguay.
Preşedintele şi războiul
Paraguay, o ţară obscură, cumva izolată în America de Sud, şi mai tot timpul umbrită de vecini mai mari şi mai puternici precum Argentina şi Brazilia, a fost loc de desfăşurare pentru un război unic în istoria conflictelor armate.
Foarte pe scurt, explicaţiile oficiale invocă faptul că atât Argentina, cât şi Brazilia erau deranjate de politica externă a Uruguayului, iar când partidul minoritar Blancos din Uruguai a cerut ajutor Paraguayului vecin, autorităţile acestuia au decis că nu ar fi fost deloc "macho" să refuze cererea uruguaienilor. Cel puţin aşa susţin istoricii locali care nu s-au sfiit să boteze acest conflict cu accente de holocaust pe alocuri, drept "El Guerro del Mas Stupido"...
Cu toate acestea, conflictul desfăşurat în a doua jumătate a secolului 19 este puţin cunoscut chiar şi în regiune. Chiar în Paraguay ambiguităţile şi controversele din jurul conflictului au făcut ca generaţii de politicieni şi deopotrivă, istorici, să evite aducerea subiectului în discuţie. Cu toate acestea, după mai mult de 142 ani de la sumbrele evenimente, Paraguayul este încă influenţat de eroismul strămoşilor, concretizat într-o tragedie care defineşte această ţară.
Paraguayul de astăzi nu reprezintă vreo putere militară. Influenţa sa este concretizată de două mari baraje fluviale, exporturile masive de soia către China şi bazarul uriaş din Ciudad del Este.
Cu toate acestea, la mijlocul secolului 19 Paraguayul era o adevărată putere regională. Tonul în această direcţie, fusese dat deja de preşedintele Carlos Antonio Lopez, care adusese în ţară ingineri şi specialişti din Europa pentru construirea unui şantier naval, o oţelărie, precum şi una dintre primele căi ferate din America de Sud. În anul 1862, preşedintele Carlos Antonio Lopez a murit, funcţia fiind preluată de fiul său, Francisco Solano Lopez.
Tânărul Solano era o fire temperamentală cu adese accese dictatoriale. Bunăoară, a interzis cetăţenilor să stea aşezaţi sau cu spatele la el, când se afla în picioare sau defila. La fel, era dornic să marcheze cu orice preţ trecerea sa prin istorie. Ocazia i-a apărut în anul 1864, când a decis să intervină în politica regională. În acelaşi an, Brazilia a intervenit militar în războiul civil din Uruguay, pentru a-şi proteja propriile investiţii economice.
Preşedintele Francisco Solano Lopez
Lopez s-a temut că intervenţia Braziliei va destabiliza balanţa regională a puterii, şi a avut o cuvântare în care anunţat că Paraguayul nu va tolera prezenţa trupelor braziliene pe pământ uruguayan. Împăratul Pedro al II-lea al Braziliei l-a ignorat şi a invadat Uruguaiul. Imediat, preşedintele Solano Lopez a declarat război Braziliei şi trupele sale au pătruns în provincia Mato Grosso.
Solano a intrat ulterior cu armata şi în Uruguayul vecin pentru a lupta cu facţiunile care sprijineau Brazilia. Cum Argentina a refuzat cerea trimisă de Solano, conform căreia trupele sale doreau să străbată teritoriul argentinian, ambiţiosul preşedinte a ordonat trupelor să trecă prin Argentina cu orice preţ.
Evident, situaţia a început să se precipite, odată ce facţiunea pro braziliană din Uruguay a câştigat războiul, Brazilia, Uruguayul şi Argentina au decis să se răzbune în cel mai clasic stil de roman sud-american. Cele trei ţări au semnat un pact secret prin care s-au angajat să anexeze jumătate din teritoriul Paraguayului, să obţină compensaţii de război, să-i interzică menţinerea unei armate, şi nu în ultimul rând să-l aresteze pe Francisco Solano.
Pe culmile sângeroase ale absurdului
Sorţii erau împotriva Paraguayului, populaţia celor trei ţări inamice era de circa 25 ori mai mare decât a sa. Armata lui Solano era echipată cu muschete de pe vremea lui Bonaparte, tunuri din secolul 17, şi, fiind un stat fără ieşire la mare, nu putea importa armamament modern străin. Pe de altă parte, inamicii săi beneficiau de carabine cu bătaie lungă, artilerie modernizată şi vase de război. Invazia paraguayenilor a fost rapid stopată în Uruguay şi Brazilia, iar Solano Lopez s-a văzut nevoit să ceară pace.
Dar orgoliul Împăratului Pedro al II-lea nu era împăcat cu atât. Suveranul brazilian dorea abdicarea lui Lopez şi amintea mereu că trupele sale duceu tot greul luptelor. Acelaşi orgoliu îl împiedica şi pe preşedintele Lopez să demisioneze lasându-l astfel fără alternativa perfect posibilă de a se preda în termeni decenţi pentru acele timpuri. Ceea ce a început ca o escapadă capricioasă cu iz militarist s-a transformat într-un război de exterminare.
În următorii trei ani, paraguayenii aflaţi în inferioritate numerică au dus un război de surpavieţuire, fiind împinşi după lupte teribile, spre sudul mlăştinos al ţării lor.
În ciuda distrugerilor şi pierderilor de vieţi omeneşti fără precedent, preşedintele Solano Lopez nu dorea să se predea. Îşi muta capitala şi sediul general după sine, din oraş în oraş, pe măsură ce fiecare localitate era cucerită de coaliţie. Era convins că toată lumea conspira în jurul său, şi nu a durat mult până când a ajuns să trăiască stări de adevărată paranoia. A ajuns aşadar să ordone închiderea şi torturarea a mii de susţinători.
Împăratul Pedro al II-lea al Braziliei
Furiei sale oarbe i-au căzut victime chiar şi propria-i mamă şi soră. Fratele său s-a numărat printre cei peste 800 de apropiaţi ucişi personal de Solano cu o lance, gest motivat de faptul că aşa făcea economie de gloanţe...
În acest timp, ţara sa se scufunda în haos şi durere. Cum toţi bărbaţii erau înrolaţi cu forţa, agricultura a colapsat şi s-a instalat foametea generalizată. Un număr uriaş de paraguayeni au fost nevoiţi să se hrănească cu plante şi fructe din junglă, o mare parte din aceşti nefericiţi ai soartei decedând ulterior de holeră, malarie şi dizenterie. Cum bărbaţii în putere erau tot mai puţini, Solano Lopez a recrutat o armată de strânsură compusă din copii şi adolescenţi.
În lipsă de arme, Solano Lopez i-a înarmat cu beţe din lemn cioplite şi vopsite sub forma unor puşti, astfel încât inamicii care-i observau de la distanţă să creadă că au arme adevărate. A mers mai departe de atât, obligându-i pe copii să poarte bărbi false, pentru a lăsa impresia armatelor coaliţiei că au de înfruntat nişte bărbaţi în toată firea. Legat de acele vremuri triste, paraguayenii celebreaza anual Ziua Copiilor, pentur a onora astfel memoria celor peste 2.000 de copii ucişi în decursul unei singure bătălii.
În acest timp, Solano Lopez era obligat să se retragă în continuare. În anul 1870, armata braziliană l-a încolţit la fortul Cerro Cora în nord-estul îndepărtat al Paraguayului. În timpul execuţiei prin împuşcare, preşedintele a strigat "Mor pentru ţara mea" !
Elisa Lynch, soţia sa de origine irlandeză l-a îngropat alături de fiul lor.
29.000 de bărbaţi pentru o ţară
Conform recensămintelor de după război, aproximativ 90% din populaţia Paraguayului a fost decimată în conflict....
Doar 29.000 de bărbaţi au mai supravieţuit măcelului, ceea ce i-a făcut pe istorici şi statisticieni să considere că Războiul din Paraguay a fost cel mai distructiv război al vremurilor moderne.
Un corespondent de război relata că puţinii supravieţuitori întâlniţi erau adevărate schelete vii, mutilate de gloanţe şi lovituri de sabie. Femeile rătăceau dezbrăcate pe străzi, mizeria era omniprezentă, iar jaguarii părăsiseră jungla şi se plimbau nonşalanţi pe străzile oraşelor distruse, în căutarea cadavrelor proaspete...
Războiul a distrus toate elitele, dar răul nu se terminase pentru această ţară greu încercată. După terminarea ostilităţilor, ţara a fost condusă timp de 8 ani de către argentinieni, precum şi de paraguayenii exilaţi care au sprijinit agresiunea celor trei ţări sudamericane contra preşedintelui Solano Lopez. Regimul proaspăt instalat l-a portretizat pe fostul preşedinte drept un tiran setos de sânge şi a încercat să-l exileze din istorie.
Conştient parcă de modul în care-i va fi tratată memoria, Solano Lopez scria cu o zi înainte de capturarea şi execuţia sa, că va fi îngropat sub un munte de ignoranţă şi uitare, dar ziua sa va veni şi va renaşte în conştiinţa populară pentru a-şi relua locul de drept în istoria ţării sale. Timpurile i-au cam dat dreptate, după 1920, tensiunile create de pretenţiile Boliviei în provincia paraguayană Chaco, bogată în petrol au dus la renaşterea sentimentelor naţionaliste, cu figura fostului preşedinte Lopez în centrul manifestărilor. Războiul care a urmat între anii 1932-1935, a fost câştigat de Paraguay, iar odată cu restabilirea mândriei naţionale, personalitatea sa a fost reabilitată.
Cu toate acestea, atrocităţile războiului au marcat şi astăzi sufletele locuitorilor acestei ţări. Unul dintre cele mai cumplite episoade s-a desfăşurat la Piribebuy, o localitate situată la circa 80 kilometri est de capitala Asuncion. Soldaţii brazilieni au retezat gâturile tuturor locuitorilor întâlniţi, după care au blocat uşile unui spital aglomerat. La sfârşit au dat foc...
Când meciurile de fotbal dor...
Războiul a avut urmări dintre cele mai diverse în întreaga regiune. Armata braziliană şi-a consolidat poziţia şi a devenit o instituţie influentă care a avut un sol important în dezvoltarea ulterioară a acestei ţări. La fel, acest război a dus la abolirea definitivă a sclaviei din Brazilia, căci orice sclav care se inrolase la război, a fost eliberat.
Marea câştigătoare din acest război la capătul lumii a fost Marea Britanie care a împrumutat Brazilia înainte de începerea ostilităţilor, şi Paraguayul după încheierea lor, ca să aibă banii necesari pentru reconstrucţia din temelii a ţării. Tot războiul a fost finanţat de fapt de către Bank of London, Barring Brothers şi N. M. Rotschild & Sons.
Din acel moment, până în zilele noastre întreaga viaţă politică şi socială a Paraguayului a fost puternic marcată de drama naţională a războiului cu cei trei vecini.
Accentul pe gloria, sacrificiul asumat, modelul autoritar, şi inamicii din interior a marcat dezvoltarea şi istoria ulterioară a ţării.
Războiul a influenţat puternic şi exporturile ceaiului de Yerba Mate. În timpul războiului, exportul acestei plante cu importante efecte terapeutice a scăzut cu 95%. Soldaţii din toate forţele armate angajate în conflict au folosit in exces ceaiul de Yerba Mate pentru calităţile sale inegalabile de a diminua senzaţile de foame, durere şi anxietate. Cum ceaiul de Yerba Mate era principalul produs de export al ţării, iar aceasta era ruinată economic şi demografic, investitorii străini au preluat urgent nu doar controlul asupra producţiei de Yerba Mate, ci şi asupra întregii economia ţării.
Cu toate acestea, ţara a renăscut din propria cenuşă, şi a ajuns astăzi una dintre cele mai bogate şi prospere ţări din America de Sud. Natalitatea explodat după război, când inclusiv preoţii au fost încurajaţi să aibă copii.
Rănile războiului din trecut îşi păstrează însă amprenta asupra fiecărui paraguayan.
"Pentru paraguayenii de astăzi, inclusiv succesul şi bucuriile de orice fel, au ajuns să fie percepute ca nişte preludii la nişte dezastre şi pericole ulterioare. Chiar atunci când naţionala de fotbal câştigă, noi resimţim stres şi panică", declară explicit Fernando Bogado, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Piribebuy.
