Cum se face berea

De la grâne la pahar: cum se face berea: "Multă lume bea bere şi o preţuieşte, dar câţi dintre cei care o beau ştiu cum se face licoarea lor preferată? Chimie, fizică, biologie - toate îşi aduc contribuţia la obţinerea spumoasei băuturi, într-un proces complex, în care cunoştinţele ştiinţifice moderne s-au alăturat celor tradiţionale."

Băuturi categorisite drept bere se fabrică în toată lumea, şi fiecare populaţie le face din ceea ce are la îndemână: resursele locale au determinat tipul berii. În mare, e vorba despre fermentarea unui lichid ce conţine amidon - ăsta e principiul de bază. De aici, pornesc variaţiile - foarte numeroase - căci amidonul poate proveni din variate surse vegetale, fermentarea se poate face şi ea cu ajutorul a diferite tipuri de drojdie, iar produsului fermentării i se pot adăuga fel de fel de alte ingrediente, care au un efect profund asupra gustului, aromei şi altor însuşiri ale produsului final. 

De pildă, în Africa se face bere din rădăcina bogată în amidon a unei plante numite cassava sau manioc, în Brazilia se folosesc uneori cartofii, în vreme ce în Europa sursa amidonului sunt cerealele. Berea pe bază de cereale este, de fapt, cea mai răspândită (cea mai băută, adică) la ora actuală, motiv pentru care ea ne interesează în primul rând.

În Europa, berea de cereale are o tradiţie veche, dar asta nu înseamnă că berea se face azi tot ca acum o mie de ani. Dacă principiile de bază au rămas aceleaşi, amănuntele procesului tehnologic s-au modificat, ţinând pasul cu vremurile. Fabricarea berii , chiar dacă pare să ţină, uneori, de o alchimie misterioasă (sau aşa ne place nouă să credem) este azi un proces bine cunoscut şi stăpânit, în toată complexitatea detaliilor sale chimice, fizice, biologice. 

Cereale, deci...

Din ce se face berea, aşadar? „Din ce ai”, ar zice un glumeţ, şi e adevărat că accesul la anumite resurse condiţionează fabricarea oricărui produs, nu doar a berii. Se utilizează curent orzul, uneori grâul, mai recent şi porumbul - toate fiind surse ce furnizează zaharurile ce vor fi supuse fermentării.

Dar, istoric, berea a fost asociată cu orzul, şi din orz se face şi azi cea mai mare parte a berii băute în lumea occidentală; prin urmare, să începem călătoria noastră virtuală printr-o fabrică de bere imaginându-ne că avem de-a face cu o bere preparată „clasic”, din orz.

Primul pas este obţinerea malţului, care nu este altceva decât orzul încolţit (germinat) şi uscat. În condiţii de temperatură şi umiditate, boabele de orz germinează, ceea ce are ca rezultat activarea unor  enzime (amilaze) ce vor transforma amidonul din bob în maltoză. Amidonul este un polizaharid, o substanţă glucidică cu o moleculă foarte lungă, formată prin legarea chimică a mii de molecule mai simple de monozaharide. Imaginaţi-vă enzimele ca pe nişte foarfeci care taie aceste lanţuri moleculare lungi în fragmente mai mici, de numai două unităţi. Aceste fragmente sunt moleculele de maltoză, care este un dizaharid.

Aşadar, avem zaharurile; acum trebuie să le extragem într-o soluţie apoasă, pentru a putea începe procesul de fermentare. 

Pentru asta, malţul se macină şi se amestecă cu apă caldă. Zaharurile din malţ trec astfel în apă.

În soluţia bogată în zaharuri - numită must de bere - enzimele din malţ descompun amidonul în maltoză. Mustul de bere este apoi colectat în cazane uriaşe de aramă sau oţel inoxidabil şi este fiert în jur de o oră. Fierberea concentrează soluţia - apa se evaporă, iar proporţia de zaharuri creşte - şi inactivează enzimele rămase.

În această etapă se adaugă şi hameiul - inflorescenţele plantei femele (hameiul este o plantă dioică, adică există indivizi masculi şi indivizi de sex feminin.) Adăugarea hameiului în bere datează din Evul Mediu; oamenii obişnuiau să adauge la mustul de bere diferite plante, dar, cumva, hameiul s-a impus între toate celelalte. Nu întâmplător, desigur, ci pentru că oamenii au apreciat contribuţia lui: hameiul nu numai că dă berii o aromă specifică şi gustul amărui atât de preţuit, dar are şi proprietăţi bactericide care ajută la conservarea berii şi stimulează acţiunea drojdiei. Gustul amar este dat de o substanţă din compoziţia plantei, numită lupulină.

Cu cât hameiul este fiert mai mult în bere, cu atât gustul amărui este mai pronunţat, dar aroma va fi mai slabă. Cantitatea de hamei, temperatura la care este supus amestecul şi timpul cât stă hameiul în contact cu mustul sunt factori care determină gustul final al berii, iar producătorii au, pentru fiecare tip de bere pe care îl fabrică, reţete precise şi chiar „secrete de fabricaţie”.

Amestecul fiert este apoi răcit - ajungând abia călduţ, pentru că aceasta este temperatura la care „lucrează” optim drojdia de bere. O temperatură prea mare ar omorî celulele drojdiei, iar la o temperatură prea mică, enzimele din dorjdie nu ar fi activate şi nu ar putea realiza fermentarea.

Dar ce e fermentarea? În linii mari, înseamnă transformarea unor glucide în alcool şi dioxid de carbon, sub acţiunea unor enzime specifice, care se găsesc în celulele unor microorganisme. Asta se petrece şi în cazul berii: enzime speciale din drojdia de bere transformă maltoza din mustul fiert şi răcit în alcool şi CO₂. 

Pe vremuri, la începuturile „berăritului”, fermentarea se făcea sub acţiunea aşa-numitelor drojdii sălbatice - ciuperci microscopice din aer. (Noi trăim într-un „ocean” de microorganisme - sunt peste tot în jurul nostru: virusuri, bacterii, ciuperci microscopice. Unele sunt patogene şi produc boli, altele sunt inofensive, iar altele sunt utile, iar dintre cele utile, drojdiile sunt cele au contribuit considerabil la evoluţia culturală. Cu ajutorul lor am reuşit să facem pâine, vin, cidru, bere.) Dar era un proces supus în mare măsură capriciilor hazardului, căci fermentarea cu ajutorul drojdiile sălbatice din aer nu putea fi controlată şi manipulată intenţionat, aşa că rezultatul nu putea fi perfect uniform de la un lot de bere la altul. Azi, industria berii se bazează pe culturi de drojdie selecţionate, fiecare fabrică folosind anumite tulpini, cu caracteristici bine cunoscute. Rareori, se mai folosesc drojdii sălbatice, în cazul unor beri speciale, care sunt mai degrabă nişte curiozităţi; de pildă, berea tip lambic, fabricată în Belgia.

Bun, deci am adăugat drojdia, a trecut o vreme (câteva săptămâni), a avut lor fermentarea, iar drojdia s-a depus (sedimentat) la fundul vasului de fermentare. Ce facem acum? 

Filtrăm berea, ca s-o facem limpede, eventual adăugăm şi nişte aşa-numiţi agenţi de clarificare, substanţe care „adună” particulele solide din bere, astfel încât acestea pot fi îndepărtate mai uşor (asta dacă nu cumva dorim o bere mai rustică, nefiltrată, cu un aspect uşor tulbure, care are farmecul ei). 

Iar apoi, o „împachetăm” în ambalajul în care va fi comercializată. Dacă mici berării tradiţionale păstrează, ici-colo, obiceiul butoiului de lemn, în fabricile moderne berea se ambalează fie în butoiaşe metalice, din oţel inoxidabil sau aluminiu, de diferite capacităţi (în Europa cele mai comune sunt cele de 30 - 50 de litri), fie în sticle, fie în cutii cilindrice de metal („doze”), fie în sticle de plastic (PET). Butoiaşele metalice sunt destinate, în general, localurilor; din ele, berea se extrage cu ajutorul unui dispozitiv special - un robinet cu valvă - pentru a umple pahar după pahar. 

Pe scurt, aşa se face berea, dar, în realitate, procesul e complex şi fiecare amănunt are importanţa lui. Cantităţi, timpi, temperaturi, presiuni şi alţi parametri sunt controlaţi strict, căci orice defecţiune poate distruge armonia procesului şi, implicit, pe cea a produsului finit. De-a lungul fluxului de producţie, întregul proces este monitorizat; din nicio fabrică de bere modernă nu lipseşte laboratorul de analize, în care mostre din toate produsele intermediare, precum şi din produsul finit, sunt analizate cu grijă, prin metode specifice, pentru a da siguranţa că totul merge bine.

Am parcurs un drum lung, timp de milenii, de la vasele de lut ale primilor fabricanţi de bere, vase în care o plămadă de cereale fermenta doar cu ce dădea natura, până la impresionantele fabrici de azi, cu hale echipate cu utilaje sclipitoare de aramă sau oţel, cu laboratoare performante, cu un flux de producţie pus la punct în cele mai mici detalii. Este un crâmpei din devenirea speciei umane, din îndelungata ei evoluţie culturală, în diferitele ei aspecte - alimentar, tehnologic, chiar şi psihologic şi social - evoluţie care ne-a adus în stadiul actual, când consumul berii este deopotrivă act alimentar şi fapt de societate, iar fabricarea ei - o performanţă tehnologică.

Tag-uri: bere | fabricare | malt | hamei | must de bere | fermentare | drojdie

'via Blog this'

Cele mai neobişnuite beri din lume

Cele mai neobişnuite beri din lume:

"Pentru cei mai mulţi dintre dintre noi, o bere este o băutură delicioasă ce rezultă atunci când un maestru berar combină în mod iscusit apa, malţul, hameiul şi drojdia. Unii berari, însă, nu s-au limitat la aceste ingrediente, concepând numeroase varietăţi de bere care mai de care mai interesante, ce surprind prin gust, ingrediente, ambalaj sau prezentare. De asemenea, multe beri poartă o amprentă locală, remarcându-se prin specificul regiunii în care sunt produse.

Fie că este vorba despre beri cu specific local, beri inedite sau pur şi simplu beri create pentru a şoca, merită să descoperim cele mai neobişnuite beri din lume."

Lambic - berea sălbatică a belgienilor

Aproape toate ţările de pe mapamond se mândresc cu varietăţile lor de bere. Deţinătoarea recordului tipurilor de bere este, fără dubiu, Belgia, unde pot fi degustate nu mai puţin de 1.131 de sortimente. Acest stat din vestul Europei a avut parte de-a lungul secolelor de o climă nefavorabilă producerii vinului, însă solul şi condiţiile meteo au fost ideale pentru cultivarea orzului şi hameiului, iar izvoarele sale produc o apă renumită pentru calitatea sa. Toţi aceşti factori au făcut ca Belgia să devină, în timp, ţara în care sunt fabricate cele mai multe tipuri de beri. Printre acestea se numără berile din grâu condimentate cu seminţe de coriandru şi coajă de portocale, berile roşii din Flandra de Vest învechite în butoaie de stejar sau berile trapiste (produse de călugării din ordinul trapist, o ramură strictă a catolicismului). Cea mai neobişnuită băutură este berea de tip „lambic” – una dintre puţinele beri din lume produse cu ajutorul drojdiei sălbatice.

Drojdia sălbatică a dat omenirii primele sale beri şi, de atunci, procesul de fabricaţie al acestei băuturi s-a perfecţionat, devenind o adevărată ştiinţă. Totuşi, într-o vale din Belgia, berea se produce la fel ca în vremuri străvechi. Motivul pentru care oamenii de aici continuă să utilizeze o metodă de producţie înceată şi dificilă este simplu: berea cu drojdie sălbatică are o spontaneitate neegalată de cea obţinută cu drojdie de cultură. Numele dat acestui tip de bere este „lambic”, ce provine de la numele oraşului Lembeek.

Berea de tip lambic este preparată din cel puţin o treime grâu şi restul orz încolţit. Hameiul este şi el utilizat, dar nu neapărat pentru aroma sa amăruie (care nu se potriveşte prea bine în acest amestec), ci mai degrabă ca antiseptic şi conservant. Spre deosebire de fabricile convenţionale de bere, în care utilajele din oţel în care este preparată băutura sunt curate precum echipamentele dintr-un spital, fabricile producătoare de bere lambic se aseamănă mai mult cu fermele. Aici, ferestrele deschise şi sistemele de ventilaţie „ispitesc” drojdia sălbatică ce trăieşte pe pereţii încăperilor şi în butoaiele de lemn să contribuie la producerea unei băuturi unice.

Procesul unic de producţie al acestei beri durează mai mult decât cel obişnuit. Dacă în cele mai multe fabrici berea fermentează în câteva zile, cel mult câteva săptămâni, producţia de bere „lambic” durează între una şi trei veri.

Mândria Africii - berea de manioc

Maniocul (Manihot esculenta) este o plantă puţin cunoscută în Europa, care joacă însă un rol esenţial în zonele tropicale şi subtropicale, fiind un element esenţial în dieta a peste 500 de milioane de oameni. Această rădăcinoasă asemănătoare cu cartoful este o sursă importantă de carbohidraţi, jucând un rol important mai ales pentru populaţia africană.

În ultimii ani, maniocul a devenit interesant pentru companiile producătoare de bere, care doresc să reacţioneze la cererea tot mai mare pentru această băutură în Africa, pe fondul unei creşteri economice constante ce duce la sporirea puterii de consum a populaţiei locale.

Deoarece infrastructura este subdezvoltată, costurile asociate transportului şi distribuţiei au făcut ca berile de import să fie foarte costisitoare. Producerea berii pe continentul african este la rândul său un efort costisitor, ingrediente esenţiale pentru producerea berii, precum orzul sau hameiul, trebuind importate. Pentru a reduce costurile, producătorii de bere au decis să utilizeze această plantă foarte răspândită pe continentul african, maniocul, pentru a concepe o bere deosebită.

Berea din manioc are un gust asemănător cu cel al berii obişnuite, astfel că acest ingredient bogat în amidon reprezintă o soluţie ideală pentru producerea acestei băuturi pe continentul african. Acest tip de bere a fost lansat pe piaţă anul trecut în Mozambic sub numele „Impala beer”. Primele date sugerează că berea de manioc este un succes, care pe lângă vânzările aduse companiei producătoare facilitează totodată dezvoltarea agriculturii locale, aducând venituri suplimentare fermierilor din regiune.

Aceasta nu este singura bere deosebită vândută pe continentul african. O bere produsă din sorg, o plantă adaptată la clima caldă, a fost pusă în vânzare în Uganda începând cu anul 2002, dovedindu-se un veritabil succes. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Nigeria, unde compania Heineken a început să producă la începutul anilor ‘90 bere din sorg după ce importul de orz a fost interzis. Băutura a cucerit inimile publicului, iar astăzi Heineken vinde bere produsă din sorg în Nigeria, Ghana, Sierra Leone, Ruanda şi Burundi. Compania consideră că această băutură ar putea avea succes chiar şi pe alte continente.

Berile care stabilesc recorduri

Pe lângă berile deosebite concepute cu respectarea tradiţiilor locale, maeştrii berari au creat unele sortimente şi cu scopul de a stabili noi recorduri mondiale.

Un astfel de exemplu este oferit de Brewmeister, un producător de bere din Scoţia, care anunţat la finalul lunii octombrie a anului 2012 lansarea celei mai tari beri din lume: Armageddon, care conţine 65% alcool. John MacKenzie, proprietarul berăriei, afirmă că „berea este vâscoasă din cauza procesului special de fabricaţie pe care îl folosim pentru a-i permite să ajungă la acest nivel ridicat de alcool”. Berea este răcită la 0 grade Celsius în timpul procesului de fabricaţie, moment în care apa îngheaţă, alcoolul din bere nefiind afectat. Berarii elimină gheaţa formată, iar rezultatul este o bere foarte tare.

Berea va fi pusă în vânzare la data de 3 noiembrie 2012, cu ocazia Festivalului Berii din oraşul scoţian Inverness. Berarii recomandă ca această bere să fie consumată cu precauţie, la fel ca un whisky bun.

Recordul pentru „cea mai scumpă bere” a fost stabilit pe data de 3 noiembrie 2010, atunci când prima sticlă din berea „Antarctic Nail Ale” a fost vândută contra sumei de 800 de dolari. Această bere specială a fost produsă într-o ediţie limitată, de numai 30 de sticle, deosebindu-se de toate celelalte băuturi prin faptul că apa folosită în procesul de producţie provenea de la un gheţar din Antarctica.

Gheaţa fusese colectată de reprezentanţii organizaţiei nonguvernamentale Sea Shepherd Conservation Society în timpul expediţiilor împotriva vânătorilor de balene. De aceea, compania australiană producătoare, Nail Brewing din Perth, a donat toate fondurile obţinute în urma licitaţiei către Sea Shepherd, pentru a susţine eforturile organizaţiei.

Înainte ca această băutură să obţină titlul de „cea mai scumpă bere”, recordul fusese stabilit de o creaţie bizară a berăriei scoţiene BrewDogs: o bere cu conţinut de 55% alcool, vândută într-o sticlă acoperită cu blana unei veveriţe naturalizate! Produsă într-o serie de doar 12 sticle, berea „The End of History” costa 765 de dolari o sticlă, fiind disponibilă şi în varianta „nevăstuică”.

După ce au obţinut titlul de „cea mai scumpă bere din lume” pentru Antarctic Nail Ale, reprezentanţii companiei australiene au declarat că „este grozav să vindem cea mai costisitoare bere din lume, însă cel mai important lucru este cauza noastră. E bine că acum cea mai costisitoare bere din lume contribuie la salvarea balenelor, în loc să fie doar o bere vândută în sticle acoperite cu cadavre de animale”.

Un alt record este cel pentru „cea mai veche bere”, aceasta fiind descoperită în 2010 de scafandrii ce investigau un vas scufundat pe fundul Mării Baltice. După ce au studiat sticlele descoperite în apropiere de Insulele Åland, experţii au concluzionat că temperatura scăzută de la fundul mării şi lipsa luminii au contribuit la conservarea berii pănă în zilele noastre. Nava în care au fost găsită berea s-a scufundat între anii 1800 şi 1830, conform analizei experţilor. „Credem că aceste sticle sunt, de departe, cele mai vechi sticle de bere din lume”, a declarat Rainer Justin, purtătorul de cuvânt al autorităţilor din Åland.

Alţi pasionaţi ai berii au recurs la alte metode pentru a obţine o licoare deosebită, în care trecutul să joace un rol important. Un profesor american de biologie, Raul Cano, a descoperit că drojdia poate fi „readusă la viaţă” prin extragerea sa din chihlimbar, unde acest microorganism poate să supravieţuiască timp îndelungat. După ce a obţinut o mostră de chihlibar din Burma, Cano a extras din acesta drojdie veche de aproximativ 45 de milioane de ani şi a folosit acest microorganism pentru a crea o bere unică. Tentativa profesorului a fost încununată de succes, astfel că acesta a fondat compania Fossil Fuels Brewing pentru a comercializa inedita băutură pe plan local. Conform criticilor, berea produsă cu ajutorul drojdiei preistorice are un gust condimentat, de cuişoare, cu arome uşoare de ghimbir şi ananas.

Beri inedite şi cu utilizări neobişnuite

Oamenii nu sunt singura specie de pe Terra care apreciază gustul plăcut al berii – aceasta este concluzia la care au ajuns proprietarii companiei australiene Paws Point. De aceea, aceştia au hotărât să conceapă o băutură dedicată celui mai bun prieten al omului, intitulată „Dog Beer”. „Câinii noştri iubesc berea, însă aceasta nu le face bine. De aceea ne-am hotărât să le concepem o băutură dedicată, de care aceştia să se bucure”, au declarat oficialii companiei.

Australienii nu sunt singurii care au avut această idee. O companie americană, Dog Star Brewing Company, a conceput la rândul său o bere specială pentru câini. Intitulată „Happy Tail Ale”, băutura este elaborată pe baza unei reţete speciale, conţinând glucosamină, vitamina E şi arome de carne de vită. Ambele beri sunt non-alcoolice şi necarbonatate.

Reprezentanţii altei companii australiane, 4 Pines Brewing Company, au realizat că berea nu poate fi consumată în spaţiu. De aceea, aceştia au conceput o bere destinată consumului în condiţii de gravitaţie zero, ce va permite astronauţilor să se bucure de băutura preferată chiar şi atunci când nu se află pe Terra. Berarii australieni au optat pentru o bere aromată, de tip stout, pentru a compensa faptul că oamenii îşi pierd o parte din simţul gustului în lipsa gravitaţiei. Băutura pe care aceştia au conceput-o, intitulată „Vostok 4-Pines Stout”, a devenit prima bere din istorie care a fost testată în condiţii de microgravitaţie după ce berarii australieni au închiriat un avion specializat în acest scop.

Deci, dacă aveţi chef de experimente, de noi provocări, de noi senzaţii, există destule beri inedite care să vă incite curiozitatea şi să vă satisfacă imaginaţia. Savurate din când în când, pe „fundalul” confortabil oferit de obişnuinţa cu o bere clasică, berea noastră cea de toate zilele, brună sau blondă, aceste experienţe sunt variaţiuni, note noi, nuanţe aparte, care adaugă savoare şi picanterie vieţii unui amator de bere adevărat.

Tag-uri: Cele mai neobişnuite beri din lume | beri ciudate | beri neobişnuite

'via Blog this'

10 REGULI de urmat când plantezi un POM FRUCTIFER - Yahoo! Ştiri România

10 REGULI de urmat când plantezi un POM FRUCTIFER 

• Vizualizare foto
  Măr / Getty Images

Cea mai bună perioadă din an pentru a planta pomi fructiferi este 20 octombrie - 20 noiembrie. Cum suntem în plin sezon de plantat, vă oferim câteva sfaturi de la specialiştii în pomicultură.

Regula spune că, în sezonul de toamnă, momentul cel mai prielnic pentru plantarea pomilor fructifer este cu două săptămâni înainte de îngheţ. Cum meteorologii au anunţat o iarnă grea, care ne va surprinde încă de la începutul lui decembrie, se pare că următoarele două săptămâni sunt cele ideale pentru această activitate.

Pomicultorii au câteva sfaturi pentru cei care vor să se apuce de grădină (sau, de ce nu, o livadă) în perioada următoare:

1. Înaintea plantării-propriu zise se sapă gropi de 50-60 de centimetri lăţime, 50-60 de centimetri lungime şi 50-60 de centimetri adâncime. E bine să săpaţi aceste gropi cu câteva zile sau săptămâni înainte;

2. Se fasonează rădăcina pomului. Fasonarea rădăcinii implică îndepărtarea rădăcinilor vătămate şi scurtarea vârfurilor la cele lungi;

3. Pomul se introduce apoi într-o mocirlă. Aceasta se compune din balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă. Aveţi grijă care fiecare ramificaie să fie acoperită cu această compoziţie;

4. Pomul trebuie plantat  la adâncimea la care a crescut în pepinieră. Dacă nu aţi întrebat vânzătorul, puteţi să vă orientaţi după punctul de altoire. Acesta trebuie să se afle la 2-3 cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşează pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare;

5. La plantare, folosiţi, pe lângă pământ, şi gunoi fermentat de grajd. Atenţie, nu folosiţi gunoi proaspăt, deoarece compromiteţi şansele ca pomul să se prindă. Folosiţi 10-15 l de apă pentru a uda;

6. E bine ca, atunci când săpaţi groapa, să aşezaţi pământul scos în două grămezi: una cu pământul de deasupra (primii 20 de cm) şi cealaltă cu restul. Când plantaţi pomul, puneţi pământul scos de deasupra la fund şi cel scos de la fund deasupra.

7. Plantarea se face astfel: Se face un muşuroi sub rădăcinile pomului, pe fundul gropii. Apoi, se trage pământul cât să acopere rădăcinile, se calcă, se pun 4-5 kg bălegar bine putrezit, se trage un nou strat de pământ şi se calcă, iar peste nivelul gropii se face un muşuroi care în primavara se nivelează;

8. Trebuie să ştiţi că adăugarea de îngrăşăminte chimice este total contraindicată. Aacestea micşorează mult şansele ca planta să se prindă;

9. Dacă decideţi să puneţi mai mulţi pomi, distanţa dintre ei trebuie să fie de minimum 4-5 metri. Excepţie fac vişinii, care se pot planta la 3 metri unul de celălalt. Perii, prunii, caişii, piersicii pot fi plantaţi la 4 metri unul de altul, iar merii  şi cireşii, la 5 metri;

10. Pentru ca pomul să crească drept, puteţi înfige în groapă - de preferinţă înainte de plantare, pentru a nu afecta rădăcinile pomului - un par înalt. Legaţi pomul de acest par.

Următoarea perioadă propice plantărilor de pomi fructiferi este 1 martie - 20 aprilie.

'via Blog this'

Banane în loc de cartofi: schimbările climatice ar putea modifica profund agricultura lumii

Banane în loc de cartofi: schimbările climatice ar putea modifica profund agricultura lumii:

+ZOOMGalerie foto (1)

Plantele tropicale ar putea deveni surse esenţiale de hrană pentru milioane de oameni din ţările dezvoltate, din cauza încălzirii globale care va determina o modificare a sortimentului de plante cultivate.

Madrid de la 168€› Rezervă bilete de avion prin

Oamenii vor trebui să se adapteze la meniuri noi, variate, pe măsură ce culturile agricole tradiţionale se vor confrunta cu dificultăţi induse de climă.

Experţi din cadrul CGIAR (Consultative Group on International Agricultural Research) afirmă că, în câteva decenii, în multe ţări dezvoltate peisajul agricol ar putea fi foarte diferit de cel de azi; astfel, bananele ar putea înlocui cartoful, ca sursă esenţială de carbohidraţi, iar pe măsură ce temperaturile cresc, va creşte şi importanţa unor plante precum cassava (numită şi manioc; este o plantă tropicală de la care se consumă rădăcina bogată în amidon) şi Vigna unguiculata (o specie de leguminoase, înrudită cu fasolea şi mazărea, mult cultivată azi în zonele tropicale semi-aride, deoarece este rezistentă la secetă).

Experţii au elaborat predicţii privind efectele schimbpărilor climatice asupra 22 dintre cele mai importante plante cultivate în prezent.

Ei prevăd, pentru multe ţări dezvoltate, o scădere a recoltelor celor mai importante 3 culturi, din punct de vedere al numărului de calorii furnizate: porumb, orez şi grâu.

Cartoful, care creşte bine într-un climat mai răcoros, va avea, de asemenea de suferit, pe măsură ce temperaturile cresc şi vremea devine mai capricioasă.

Autorii raportului susţin că aceste schimbări ar putea deschide calea spre trecerea la alte culturi, de exemplu banane, care ar putea creşte la latitudini şi chiar altitudini mai mari, acolo unde în prezeunt se cultivă cartofi.

Cu toate că şi cultura bananelor are dificultăţile ei şi anumiţi factori care îi limitează răspândirea, bananele ar putea deveni un bun substitut pentru cartofi, în unele regiuni. (Nu toate bananele sunt dulci; unele varietăţi - numite plantains - sunt mai curând făinoase, asemănătoare ca textură cu cartoful.)

Grâul - descris în raport drept cea mai importantă sursă de calorii şi proteine vegetale, la ora actuală -  va avea o soartă dificilă, cred experţii; în ţările în curs de dezvoltare, preţurile mai mari obţinute pentru bumbac, porumb şi soia au determinat deja agricultorii să prefere aceste culturi şi să le aloce terenurile cele mai bune, în vreme ce grâul este tot mai mult cultivat pe terenuri de calitate inferioară, unde va fi mai vulnerabil la stresul provocat de schimbările climatice.

Un înlocuitor al grâului ar putea deveni cassava, care tolerează o varietate mare de condiţii climatice.

Una dintre preocupările specialiştilor este legată de asigurarea necesarului de proteine. Soia, care este o sursă obişnuită de proteine în ziua de azi, este, din păcate, foarte susceptibilă la schimbările climatice. O alternativă ar fi Vigna unguiculata (numită în Africa sub-sahariană „carnea săracului”), rezistentă la secetă, care creşte bine în zone calde, are un conţinut important de proteine în boabe, iar tulpinile sunt şi ele utile, putând fi folosite drept furaj pentru animale. În unele ţări, precum Nigerai şi Niger, mulţi fermieri au trecut deja de la cultivarea bumbacului la cea a plantei Vigna unguiculata.

Raportul precizează că s-ar putea să asistăm şi la schimbări în ceea ce priveşte sursele de proteine animale; de pildă, trecerea la creşterea unor animale mai mici. De altfel, această schimbare e deja pe drum: în sudul Africii, se remarcă o tendinţă recentă a oamenilor de a creşte mai curând capre decât vite, caprele fiind mai uşor de crescut în condiţii de secetă.

Sursa: BBC News

Avem un dulap plin cu premii: MOBEXPERT & NISSA & COLLISTAR. Află cum îl poţi câştiga!

Tag-uri: agricultura | plante | cartof | banana | grua | porumb | soia | orez | schimbari climatice | incalzire globala

'via Blog this'

Cine rămâne să stingă lumina? Au fost identificaţi ultimii locuitori ai Terrei

Cine rămâne să stingă lumina? Au fost identificaţi ultimii locuitori ai Terrei:

Galerie foto (1)

Pe Pământ, viaţa va mai exista aproximativ 2,8 miliarde de ani, înainte ca Soarele să se transforme într-un gigant roşu şi să moară. Totuşi, înainte de acest eveniment, cu aproape un miliard de ani, singurele organisme în viaţă vor fi cele unicelulare care vor locui în bazine izolate de apă caldă şi sărată.

Madrid de la 168€› Rezervă bilete de avion prin

În ciuda acestui scenariu sumbru, există totuşi şi o veste bună. Modelul computerizat care a prezis acest eveniment, arată şi că, în viitor, oferta planetelor care gravitează în jurul altor stele şi care vor putea susţine viaţă, va fi mai variată decât în prezent. Concluziile au reieşit în urma unor analize computerizate realizate de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie pe baza informaţiilor pe care le avem despre evoluţia Soarelui, a Terrei şi a întregului Univers. 

Mai mult, Jack O'Malley-James de la Universitatea St. Andrews şi colegii săi au analizat şi posibilitatea ca viaţa să se poată dezvolta în habitate extreme. Pentru că stelele asemănătoare Soarelui pot fi foarte diferite între ele, oamenii de ştiinţă au încercat să explice cum ar putea supravieţui viaţa în apropierea acestor corpuri. 

Cercetarea a demonstrat că odată cu îmbătrânirea Soarelui, viaţa complexă dispare. Pe măsură ce temperaturile cresc, plantele, mamiferele, peştii şi în cele din urmă nevertebratele dispar. Oceanele se vor evapora şi doar mici suprafeţe din peşteri sau zone muntoase înalte vor fie acoperite de apă foarte sărată. Aşa se face că, aici se vor adăposti microbi, singurele organisme care vor putea supravieţui în astfel de condiţii şi deci care vor stăpâni Pământul în ultimii săi ani ce vor mai susţine viaţă. 

Pe baza aceluiaşi model de calcul, oamenii de ştiinţă au observat că pe orice altă planetă capabilă să susţină viaţa, în primele 3 miliarde de ani, singurele organisme existente ar fi cele unicelulare, urmând ca formele de viaţă complexe să se dezvolte treptat, având o existenţă mult mai scurtă. 

Sursa: New Scientist

Avem un dulap plin cu premii: MOBEXPERT & NISSA & COLLISTAR. Află cum îl poţi câştiga!

Tag-uri: microbi | viata | sfarsitul lumii | planete | soare

'via Blog this'

Descoperire inedită: cel mai mare meteorit găsit vreodată în Europa de Est oferă indicii despre nucleul Pământului

Descoperire inedită: cel mai mare meteorit găsit vreodată în Europa de Est oferă indicii despre nucleul Pământului:

Galerie foto (1)

Cel mai mare meteorit descoperit vreodată în Europa de Est a fost găsit de doi geologi polonezi. Cei doi speră ca descoperirea lor să ofere noi indicii despre compoziţia nucleului intern al Pământului.

Madrid de la 168€› Rezervă bilete de avion prin

„Ştim că nucleul Terrei este compus din fier, dar nu îl putem studia. Acum dispunem de un oaspete venit din spaţiu ce prezintă o structură similară şi pe care îl putem studia”, a declarat Andrzej Muszynski reporterilor din Poznan, oraşul din vestul Poloniei unde a fost dezvăluit meteoritul.

„Această descoperire ne va permite să ne îmbunătăţim cunoştinţele referitoare la originile universului”, a declarat geologul.

Cei doi „vânători de meteoriţi” au descoperit meteoritul de fier luna trecută, acesta fiind îngropat la doi metri sub pământ la nord de Poznan, în „Rezervaţia de Meteoriţi Morasko”. Meteoritul măsoară 60 de centimetri în punctul cel mai lat şi cântăreşte 300 de kilograme. Pentru a găsi acest specimen, specialiştii au folosit un dispozitiv ce identifica anomaliile electromagnetice din suprafaţa Pământului.

„Este vorba despre cel mai mare meteorit descoperit până acum în această parte a Europei”, a declarat profesorul Wojciech Stankowski.

Geologii de la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan au studiat meteoritul, ajungând la concluzia că acesta s-a prăbuşit pe Terra acum 5.000 de ani. Meteoritul este compus în mare parte din fier, prezentând şi urme de nichel.

„Ne-am simţit precum cei ce descoperă aur, eram încântaţi. Nici nu ne-am mai oprit să mâncăm, pur şi simplu am continuat să săpăm”, a relatat Muszynski momentul descoperirii.

„Rezervaţia de Meteoriţi Morasko”, aflată la nord de Poznan, prezintă şapte cratere. Cel mai mare măsoară aproximativ 100 de metri în diametru şi 11 metri în adâncime. Oamenii de ştiinţă cred că aceste cratere au fost formate acum 5.000 de ani, atunci când mai mulţi meteoriţi s-au prăbuşit pe Terra. În total, în această regiune au fost descoperiţi mulţi meteoriţi de mici dimensiuni, care cântăresc în total 1.500 de kilograme. De aceea, cercetătorii plănuiesc să extindă căutările în zonă.

Sursa: Cosmos Magazine

Avem un dulap plin cu premii: MOBEXPERT & NISSA & COLLISTAR. Află cum îl poţi câştiga!

Tag-uri: meteorit | descoperire | nucleul pamantului | geologi | polonia | poznan | meteoriti

'via Blog this'

Why is it dangerous for health to dry your laundry in the house? | RedGage

Why is it dangerous for health to dry your laundry in the house? | RedGage:


 "A study by Scottish researchers identified an unknown health hazard: dry laundry. Scientists have discovered that clothes to dry inside the house threatens the health of people prone to asthma, hay fever and other allergies. "

'via Blog this'

De ce este periculos pentru sănătate să îţi usuci rufele în casă?

De ce este periculos pentru sănătate să îţi usuci rufele în casă?:

Galerie foto (1)

Un studiu efectuat de cercetătorii scoţieni a identificat un pericol neştiut pentru sănătate: uscatul rufelor. Oamenii de ştiinţă au descoperit că hainele puse la uscat în interiorul caselor ameninţă sănătatea persoanelor predispuse la astm, rinită alergică şi alte tipuri de alergii.

Madrid de la 168€› Rezervă bilete de avion prin

Cercetarea efectuată de specialiştii de la Mackintosh Environmental Architecture Research Unit a descoperit în foarte multe locuinţe un nivel de umiditate ridicat. Rufele puse la uscat în interiorul caselor erau responsabile pentru o treime din umiditatea înregistrată.

Cercetătorii cer companiilor imobiliare să includă în construcţiile viitoare spaţii dedicate uscării hainelor, pentru a elimina acest pericol pentru sănătate.

Experţii instituţiei din Glasgow au studiat 100 de locuinţe, descoperind că 87% dintre persoane îşi uscau hainele în interiorul casei atunci când vremea de afară era prea răcoroasă. Rosalie Menon, unul dintre cercetătorii ce au desfăşurat acest studiu, a declarat că majoritatea oamenilor nu conştientizau nivelul ridicat al umidităţii din aer.

„Intrând în casele oamenilor am văzut că îşi uscau hainele în sufragerii, în dormitoare, unii îşi decorau la propriu casa cu hainele puse la uscat. Oamenii nu conştientizează că hainele spălate emit doi litri de apă în aer”, spune Menon.

Cercetătorii au concluzionat că 75% din casele studiate prezentau un nivel de umiditate al aerului ce facilita apariţia acarienilor de praf. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că în casele în care hainele erau puse la uscat în interior, nivelul sporilor de mucegai era mult mai mare.

Experţii au observat că niciuna din casele studiate nu dispunea de locuri potrivite pentru uscarea hainelor, astfel că aceştia au lansat un apel către constructori, solicitând includerea acestora în viitoare planuri de locuinţe. 

„Aceste spaţii trebuie ventilate şi încălzite separat de celelalte părţi ale locuinţei”, a concluzionat Rosalie Menon.

Sursa: BBC News

Află într-un minut ce știi despre bursă!

Tag-uri: rufe | haine | uscat | uscatorie | haine puse la uscat | acarian de praf | astm | rinita alergica | alergii

'via Blog this'