În viitorul apropiat călătoriile ar putea fi revoluţionate mulţumită unei noi aeronave şi unui motor nou. Conform ultimelor declaraţii, cu ajutorul acestei aeronave vom putea călători în orice punct de pe glob în cel mult patru ore. Testele pentru verificarea noului motor ce va propulsa aeronava în spaţiu au început deja.
Skylon este numele noii aeronave. Aceasta va putea decola şi ateriza pe pistele convenţionale, însă va zbura cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului, la o înălţime de 29 kilometri. Aeronava cu lungimea de 90 m are nevoie de un motor special pentru a putea revoluţiona călătoriile. Noul agregat poartă denumirea de Sabre şi este un motor hibrid ce poate lucra ca un propulsor normal, dar poate trece şi pe modul rachetă. Compania Reaction Engines Limited (REL) din Culham, Oxfordshire, este responsabilă pentru crearea acestui nou motor. Pentru a fi siguri de performanţele şi de funcţionalitatea lui Sabre, inginerii britanici testează la maximum capacităţile motorului, ce va fi prezentat in cadrul Farnborough International Air Show.
Dar Sabre încă nu a ajuns în faza finală, iar inginerii de la REL speră să convingă noi investitori să "pompeze" 250 de milioane de lire pentru a-l cizela. "Putem reduce lumea la doar patru ore, timpul maxim în care Skylon va putea ajunge oriunde", a declarat Alan Bond, manager REL. Motorul Sabre este capabil să ajungă la marginea atmosferei fără să treacă în modul rachetă.
În prima fază, se foloseşte un dispozitiv de pre-răcire special, ce ia oxigenul din atmosferă şi îl răceşte cu peste 100 grade Celsius înainte de a-l introduce, sub formă lichidă, în motor. Temperatura foarte scăzută ar putea duce la blocarea pre-răcitorului, însă introducerea heliului foarte rece în ţevile de admisie împiedică acest proces.
În cea de-a doua fază se foloseşte pe post de combustibil amestecul de hidrogen şi oxigen lichid, pentru a propulsa aeronava în spaţiu.
Sursa: Daily Mail&Descopera.ro