Spre sfirsitul anilor '70, in oraselul Basildon din Marea Britanie (provincia Essex) se forma o mica formatie, Composition of Sound, alcatuita din trei adolescenti: Martin Lee Gore, Andrew Fletcher si Vince Clarke.
Hobby-uri: Filme, cluburi, sa ia masa cu prietenii Locuri de munca anterioare: Muncitor constructor, magazioner, vanzator de bauturi racoritoare Formatii anterioare: Nici una Orase preferate: Roma & Los Angeles (in mod egal) Tari preferate: Italia & S.U.A. Coasta de Vest Mancarea preferata: Thailandeza & Italiana Bautura preferata: Vodka, Vin frantuzesc rosu sau alb Sportul preferat: Hocheiul pe gheata Culori preferate: Negru, purpuriu si verde pal Filmul preferat: Pulp Fiction Cartea preferata: Nici una Emisiunea TV preferata: Vanessa Warick Sunday Night Show la MTV si serialul The Simpsons Postul radio preferat: Cele clasice rock din S.U.A. Revista preferata: Q-Magazine Melodia preferata: 3 Days and Nothing Shocking / Jane's Addiction Melodia DM preferata: I Feel You Albumul preferat: First Album / Led Zeppelin & Nothing Shocking / Jane's Addiction Albumul DM preferat: Ultra Videoclipul DM preferat: Walking In My Shoes Formatia preferata: Rolling Stones & Led Zeppelin Detesta: Sa calatoreasca cu avionul, vamile, aeroporturile Nascut in localitatea Epping la 9 Mai 1962, solistul Depeche Mode, David Gahan, are ascendente familiale puternic religioase. Rudele din partea mamei au facut parte din Armata Salvarii dar el a respins aceasta idee de la inceput. In copilarie lui Gahan i-a placut mai mult sa se plimbe cu bicicleta impreuna cu prietenii decat sa mearga cu mama sa la biserica. Dave avea doar 5 ani cand familia lui s-a destramat: tatal sau a plecat de acasa si nu a mai auzit nimc despre el. | Tinarul, pe atunci, David Gahan a incercat sa compenseze lipsa tatalui cum s-a priceput el mai bine: devenind ceea ce el descria mai tarziu ca "un adevarat rebel". Cazierul sau din acea vreme includea furturi auto, vandalism si graffiti, toate acestea aducandu-l pe Dave in fata Tribunalului pentru minori de 3 ori inainte de implinirea varstei de 14 ani. In 6 luni de la terminarea liceului St. Nicholas, in Iulie 1978, Gahan a schimbat nu mai putin de 20 de slujbe incercand tot: de la vanzarea de bauturi racoritoare la munca in constructii. In 1979 Dave a incercat sa intre la Southend Art College, sectia design vestimentar, sperand astfel la un viitor in industria modei. In 1980, la o auditie, Vince Clarke a observat abilitatile solistice ale lui Dave (care a cantat piesa "Heroes" a lui David Bowie) si l-a invitat sa se alature formatiei care pe atunci se numea "Composition of Sound". Dave a fost de acord. In cei 20 de ani care au urmat, Gahan s-a bucurat de un enorm succes alaturi de Depeche Mode, dar au fost pentru el si cateva perioade mai putin fericite. In 1991 Dave s-a separat de prima sa sotie, Joanne, abandonindu-l astfel si pe fiul sau Jack care a ramas impreuna cu mama sa. Gahan s-a mutat la Los Angeles si s-a casatorit apoi cu fosta agenta de presa a grupului Depeche Mode, Theresa Conway, in 1993. Cel mai negru moment al vietii sale a venit in 28 Mai 1996, cand a luat o supradoza de heroina intr-o camera de hotel din Los Angeles. Gahan a fost resuscitat de paramedici apoi arestat doua zile mai tarziu cand a parasit spitalul. Din ordinul judecatorului, David a urmat 9 luni de reabilitare. Tot in acest timp Gahan a terminat inregistrarile pentru albumul "Ultra". Acuzatiile legate de droguri impotriva lui au fost suspendate in Septembrie 1997 insemnand inceputul unei noi vieti pentru Dave. In Februarie 1999 el s-a casatorit cu Jennifer, o mai veche prietena. Albumul "Exciter" aparut in Mai 2001 precum si turneul care a urmat au aratat fanilor un David Gahan complet schimbat in bine, pregatit pentru noi performante artistice. Odata cu lansarea albumului solo "Paper Monsters" in Iunie 2003, David Gahan demonstreaza ca are reale calitati de compozitor, nu numai de interpret. "Paper Monsters", primul album solo al lui Dave, il gaseste pe solist gata pentru o noua aventura. Compus cu ajutorul unui prieten, multi-instrumentist din New York, Knox Chadler, si produs de Ken Thomas, albumul "Paper Monsters" este o bijuterie a secolului XXI, combinand tonuri si structuri diverse, reflectii personale si sentimentul renasterii. Laudand prospetimea unui debut asezonat cu intelepciunea unui suflet batran, albumul a fost inregistrat intr-o maniera deschisa, naturala si nesofisticata, pe care Dave a simtit-o ca eliberatoare si plina de veselie. |
Martin s-a nascut la 23 Iulie 1961 in Dagenham, Essex. Tot acolo a si copilarit. Mai tarziu, parintii lui s-au mutat in Basildon pentru a gasi de lucru. Pe cand era copil, Martin era genul timid, cu putini prieteni si isi petrecea cea mai mare parte a timpului stand singur in camera lui si citind. Domeniile care il interesau cel mai mult erau limbile straine si muzica. "Pe cand aveam 10 ani am descoperit niste discuri vechi, cu single-uri rock'n'roll, care apartineau mamei mele, piese ale lui Elvis, Chuck Berry, Del Shannon si le'am ascultat de nenumarate ori. Atunci mi-am dat seama ca era singurul domeniu care ma pasiona cu adevarat. Atunci a inceput totul.", marturisea Gore intr-un interviu. La 13 ani proaspatul fan rock a primit cadou o chitara. Martin s-a dovedit a fi un copil foarte talentat si a invatat repede sa cante petrecandu-si majoritatea noptilor exersand. Martin n-a prea iesit cu prietenii si nici nu obisnuia sa bea pana pe la varsta de 18 ani. El a urmat cursurile liceului St. Nicholas unde a jucat in echipa de cricket a scolii. Rezultatele cele mai bune le-a avut la franceza si germana. Martin s-a imprietenit in liceu cu o colega, Anne Swindell, care fusese mai inainte prietena cu colegul sau... Andrew Fletcher. In 1979, el a terminat liceul si s-a angajat la banca Natwest's Clearing Bank din Londra unde a lucrat un an si jumatate. Pana la aceasta data el avusese deja o experienta in lumea muzicii in duo'ul "Norman and The Worms" impreuna cu colegul sau de scoala Philip Burdett. In 1980, el a parasit aceasta trupa si s-a alaturat lui Vince Clarke si lui Andrew Fletcher in formatia lor care se chema "Composition Of Sound". Atunci si-a cumparat si primul sau sintetizator: un Yamaha 5. Concomitent el a intrat intr-un alt grup local, "The French Look", unde a cantat la sintetizator dar acest proiect a esuat repede. In acelasi an, David Gahan s-a alaturat formatiei "Composition Of Sound" iar ei si-au schimbat numele in Depeche Mode. In 1981, sprijiniti de Daniel Miller, au scos primul lor album: "Speak And Spell". Acest album era in cea mai mare parte opera lui Vince Clarke care era liderul formatiei la acea vreme. Doar doua piese de pe "Speak And Spell" au fost scrise de Martin: "Tora ! Tora ! Tora !" si "Big Muff" (o melodie instrumentala). Tot pe "Speak And Spell" Martin a interpretat piesa "Any Second Now (Voices)". La sfarsitul anului 1981, poate coplesit de succesul neasteptat, Vince Clarke a plecat si Martin a devenit compozitorul formatiei Depeche Mode. In Septembrie 1982, ei au lansat cel de-al doilea album, "A Broken Frame", compus in intregime de Martin. "A Broken Frame" are 2 melodii: "See You" si "A Photograph Of You" pe care Martin le-a compus in adolescenta. In August 1983, a iesit pe piata albumul "Construction Time Again", pe care Martin canta melodia "Pipeline". Acest cantec este probabil cel mai experimental de pe album si marcheaza o turnura importanta in "sound-ul" Depeche Mode. "Construction Time Again" a fost mixat in studiourile Hansa din Berlinul de Vest. In acest timp, Martin care se despartise de Anne Swindell, a inceput o noua relatie cu o berlineza, Christina, alaturi de care a inceput o viata noua in orasul (Berlinul de Vest) care il va influenta foarte mult (baruri, vestimentatie, etc.). In 1984, Martin compune albumul "Some Great Reward" numai in Berlinul de Vest. Melodiile de pe acest album sunt influentate de noua lui relatie cu Christina. Pe acest album Martin canta "It Doesn't Matter" si "Somebody". Pentru a-si crea un mediu artistic cat mai propice interpretarii, el a inregistrat "Somebody" stand dezbracat in sudio ! In 1986, Depeche Mode lanseaza albumul lor "dark" "Black Celebration", inregistrarile fiind facute in Berlinul de Vest si Londra. "Black Celebration" este albumul pe care Martin canta cele mai multe melodii: "A Question Of Lust", "Sometimes", "It Doesn't Matter Two" si "World Full Of Nothing". Anul urmator, pe albumul "Music For The Masses", Martin canta melodiile "The Things You Said" si "I Want You Now". Acest album a fost partial inregistrat in Paris. Tot in Paris, dupa despartirea de Christina, Martin intalneste o americana, pe nume Suzanne Boisvert, care ii va deveni ulterior sotie. In timpul uriasului turneu care a urmat lansarii albumului "Music For The Masses", Martin canta "Never Turn Your Back On Mother Earth", un cover dupa Sparks care va aparea apoi pe albumul lui solo din June 1989. Acest album, numit "Counterfeit", este unul alcatuit numai din cover-uri. In 1989, Depeche Mode incepe inregistrarile la albumul "Violator" pe care Martin canta "Sweetest Perfection" si "Blue Dress". Interesant este faptul ca, pentru "Violator", fata de celelalte albume, Martin a venit in fata celorlalti membri ai formatiei cu demo-urile melodiilor nefinisate in scopul de a-i lasa pe acestia sa contribuie si ei la procesul de creatie. In 1991, Depeche Mode a contribuit la soundtrack-ul filmului lui Wim Wenders, "Until The End Of The World", cu melodia "Death's Door" interpretata de Martin. Tot in acest an, Martin a primit premiul Asociatiei Americane a Compozitorilor, Autorilor si Caselor de Discuri pentru melodiile "Enjoy The Silence" si "Policy Of Truth". In acelasi an, 1991, pe 6 Iunie, lui Martin i se naste prima fiica, Viva Lee. Pentru el, acest an, este ocazia de a-si reincarca "bateriile artistice": "N-am mai compus deoarece ma simteam complet epuizat si gol pe dinauntru. Nu mai aveam nici o idee. M-am gindit mult daca n-ar trebui sa fac un album solo, dar tot atunci prietena mea a ramas insarcinata si n-am mai putut sa ma gandesc la nimic altceva decat la viitorul meu copil. Pana la urma, cred ca numai fiica mea mi-a redat inspiratia. Cand vezi cum se naste si creste un copil este minunat si te impresioneaza profund", spunea el intr-un interviu. La inceputul anului 1992, Depeche Mode s-au mutat toti intr-o vila din Madrid pentru a inregistra albumul "Songs Of Faith And Devotion". Pe acest album, lansat in Martie 1993, Martin interpreteaza melodiile "Judas" si "One Caress". Aceasta din urma a fost inregistrata in studiourile Olympic. La inceputul lui May 1993, Martin si colegii lui au inceput cel mai lung, mai mare si mai obositor turneu: "Devotional Tour". La sfarsitul lui Noiembrie prima "victima" a acestui "Devotional Tour" este Martin care sufera o cadere nervoasa datorita stresului si a abuzului de alcool. Dupa acest turneu urias, pe 27 August 1994, Martin se insoara cu Suzanne. In 1995, Martin contribuie la albumul "Tower Of Song: The Songs Of Leonard Cohen" cu un cover dupa melodia "Coming Back To You". Tot in 1995, in Iulie, Martin devine tata pentru a doua oara. In 1996, incep inregistrarile la albumul "Ultra" in New York dar fara Alan Wilder care intre timp parasise formatia. |
Hobby-uri: Sa citeasca, jocurile pe computer Locuri de munca anterioare: Functionar la o banca Formatii anterioare: Norman and The Worms Orase preferate: Cape Town Tari preferate: Africa de Sud Mancarea preferata: Indiana & Japoneza Bautura preferata: Bere Lager, Vin rosu, Bitter Sportul preferat: Fotbalul Culori preferate: Negru Filmul preferat: Shoah Cartea preferata: "Diary of a Drug Fiend" de Aleister Crowley Emisiunea TV preferata: The World at War Postul radio preferat: Nici unul Revista preferata: The New Scientist Melodia preferata: Dark End of the Street / James Carr Melodia DM preferata: Policy of Truth Albumul preferat: The White Album / The Beatles Albumul DM preferat: Ultra Videoclipul DM preferat: Enjoy The Silence Formatia preferata: The Velvet Underground Detesta: Anumite legi In timpul acestor inregistrari Martin a crezut ca nu vor mai termina niciodata acest album datorita problemelor pe care Dave Gahan le avea cu drogurile. "Incepusem sa ma gandesc sa termin acest album ca pe un proiect solo, ceea ce nu prea era adecvat pentru melodiile respective", a marturisit el atunci presei. La sfarsitul lui Mai 1996, Martin a auzit ca Dave a luat o supradoza: "Atunci am crezut ca se sfarsise cu Depeche Mode", s-a confesat el unui prieten. Cu toate acestea, Dave a reusit sa scape de problemele sale iar ei au finalizat albumul "Ultra", pe care multi il considera ca fiind cel mai reusit album al lor, in Aprilie 1997. Martin comenteaza despre "Ultra": "Cred ca e diferit mult fata de ultimul nostru album (n.a.: "S.O.F.A.D.") si probabil ca ar fi fost mai logic sa urmeze lui "Violator". Pentru mine, ultimul nostru album (n.a.: "S.O.F.A.D.") a fost ca o evadare, un LP pseudo-rock. Acesta (n.a.: "Ultra") are un background electronic puternic si semnifica o intoarcere la originile noastre synth-pop". Pe albumul "Ultra", Martin interpreteaza melodiile "Home" si "The Bottom Line". Dupa lansarea albumului "The Singles '86>'98", in Septembrie 1998, Martin pleaca cu Depeche Mode intr-un turneu de 4 luni, intitulat "The Singles Tour", turneu in care nu se mai atinge de alcool, lucru care nu i se mai intamplase de ani buni. Pe 27 Mai 1999, Martin este premiat de Academia Britanica a Compozitorilor cu premiul "International Achievement". Acest premiu i-a fost inmanat de catre bunul sau prieten Daniel Miller, care, cu aceasta ocazie, a facut si o prezentare a muncii de compozitor de 20 de ani a lui Martin la Depeche Mode. In Octmbrie 1999, Martin care planificase sa scrie melodii in Ianuarie 2000 pentru un nou album, nu realizase inca nimic. Tocmai de aceea el i-a rugat pe Gareth Jones (producatorul si inginerul de sunet al formatiei) si Paul Freegard (programatorul formatiei) sa-l ajute. Impreuna s-au inchis in casa lui Martin transformata in studio de inregistrari. In Iunie 2000, Depeche Mode s-au reintors in studiouri pentru a inregistra noul lor album "Exciter", mai intai la Londra si apoi la New York si la Santa Barbara unde Martin tocmai cumparase o casa. Acest album, "Exciter", al zecelea ca numar realizat de ei in studiouri, a fost lansat in Mai 2001 si e mult mai "electronic" decat cele doua dinaintea lui. Pe albumul "Exciter" Martin interpreteaza melodiile "Breathe" si "Comatose". A urmat un turneu mondial, denumit "The Exciter Tour", in care Gore a cantat nu mai putin de 11 melodii diferite toate in variante acustice. In Martie 2002, Martin a inceput munca la un nou proiect solo, "Counterfeit2", de cover-uri impreuna cu Paul Freegard si Andrew Phillpott. Ca si primul "Counterfeit" realizat in 1989, "Counterfeit2" este o colectie foarte diversa si pasionanta de cantece lansate pentru prima data de artisti ca Lou Reed, Iggy Pop, Nick Cave And The Bad Seeds, Kurt Weill, John Lennon, Brian Eno sau David Essex, piese pe care Martin Gore le-a prelucrat intr-un stil radical. Inregistrand de-a lungul a 18 luni in studioul de acasa, el a reinventat cantece care l-au impresionat pe parcursul anilor. "Am vrut sa reinterpretez aceste melodii din perspectiva fanului", a declarat Martin. |
Hobby-uri: Sa citeasca, fotbal Locuri de munca anterioare: Vanzator de ziare, muncitor, contabil Formatii anterioare: Nici una Orase preferate: New York Tari preferate: Africa de Sud Mancarea preferata: Nici una Bautura preferata: Diet Tango, vin Sportul preferat: Fotbalul, tenisul de masa Culori preferate: Albastru Filmul preferat: Nici unul Cartea preferata: "Anything" de Mary Higgins-Clark Emisiunea TV preferata: Chalker Postul radio preferat: Radio 5 Revista preferata: Esquire Melodia preferata: Se schimba mereu Melodia DM preferata: Somebody Albumul preferat: Nici unul Albumul DM preferat: Ultra Videoclipul DM preferat: Enjoy The Silence Formatia preferata: Nu are Detesta: Sa intarzie, sa piarda Chelsea Londra | Andrew Fletcher s-a nascut in Nottingham la 8 Iulie 1961. Parintii lui Andy s-au mutat in Basildon pe cand el era foarte mic. Fletcher a facut parte in copilarie din Boys Brigade, un club asemanator Scouts, unde se faceau excursii si se practicau diferite sporturi. In cadrul acelui club, Boys Brigade, la o reuniune, Fletcher l-a cunoscut pe Vince Clarke si cei doi au hotarat sa faca o formatie. In 1977, Fletch si Vince erau preocupati de muzica la moda. Andy a cumparat o chitara bas iar Vince una acustica si astfel cei doi au format grupul "No Romance in China" care a rezistat pana pe la inceputul anului 1980. Fletch si Vince au sustinut reprezentatii saptamanale in clubul pentru tineret Van Gogh Club dar ei nu vedeau in aceasta activitate decat un mod placut de a-si petrece timpul liber. In timpul unei reprezentatii, Fletch l-a cunoscut pe Martin Gore care facea parte din alta formatie: "Norman and The Worms". Impartindu-si scena pentru mai multe reprezentatii in formatiile din care faceau parte, intre Martin si Fletch s-a legat o prietenie puternica care l-a facut pe primul sa intre in trupa celor doi, trupa care apoi a fost redenumita "Composition of Sound". De la infiintarea formatiei Depeche Mode, in 1981, Fletch si-a asumat rolul de manager al grupului neavand decat un aport minor in procesul de creatie. Dupa propriile lui declaratii, pe Fletch il intereseaza mai curand managementul financiar al formatiei decat muzica pop, astfel, el zice ca s-ar simti mai in largul lui sa analizeze un bilant financiar-contabil decat sa cante la sintetizator in concerte. In oricare alta formatie Andy ar fi fost considerat un om in plus dar in realitate Fletch este ancora care i-a tinut pe cei de la Depeche Mode impreuna timp de peste 20 de ani. Datorita lui Andy si a implicarii sale necontenite in partea financiara a trupei, Depeche Mode au reusit sa obtina statutul de vedeta si in acest domeniu. Fara Fletch n-ar fi fost bani, iar, spre exemplu, "Devotional Tour" din '93 - '94 nu s-ar fi realizat niciodata fara multi, foarte multi bani. Fletch si-a asumat atunci responsabilitatea de a se ocupa de detaliile financiare a celui mai ambitios turneu pe care l-a efectuat vreodata Depeche Mode. In timpul celei de-a doua parti a turneului, in 1994, Andy n-a mai putut rezista stresului si a fost fortat sa-si ia o vacanta. Dupa ce si-a petrecut aproape un an separat de grup el a revenit in 1995. Din 2002, dupa terminarea turneului "The Exciter Tour", Andy a inceput sa lucreze la un nou proiect: o casa de discuri pe care el a numit-o "Toast Hawaii Records". Primii sai clienti au fost... Dave Gahan si Marin Gore cu albumele lor solo "Paper Monsters" si, respectiv, "Counterfeit2". De asemenea, Fletch a devenit intre timp si managerul formatiei Client. |
Alan Charles Wilder s-a nascut in Hammersmith, in Vestul Londrei la 1 Iunie 1959, fiind cel mai mic dintre cei trei baieti ai familiei Wilder. Inconjurat de pasiunea pentru muzica a parintilor sai, Alan a fost incurajat sa urmeze o cariera in domeniu, luand lectii de pian. La absolvirea St. Clement Danes Grammar School, la varsta de 11 ani, facea deja parte din clasa de muzica (studia flautul ca al doilea instrument), devenind in scurt timp chiar liderul orchestrei din scoala. A continuat sa studieze independent pianul pana in momentul in care interesul sau pentru Bach si Beethoven a fost inlocuit de cel pentru Bowie si Bolan, iar dorinta lui de a canta intr-o orchestra s-a diminuat in favoarea unor beneficii palpabile in niste timpuri lipsite de inocenta. In 1975, la varsta de 16 ani, a inceput sa frecventeze studiourile de inregistrari londoneze in speranta obtinerii unui post de asistent pe care il va capata in cadrul DJM Studios in West End. Alan isi aminteste, "eram bun la aspectele muzicale ale muncii in studio, dar nepriceput in ce priveste chestiunile tehnice". Pentru ca DJM si-a lansat propria casa de productie, Alan a avut sansa sa se implice si mai mult in munca de studio si sa intalneasca diversi muzicieni. Nu a durat mult pana cand a inceput sa fie cautat pentru dexteritatea cu care canta la keyboard. Pentru ca la un moment dat a avut de ales intre munca destul de monotona din studio si dorinta de a lua parte la dimensiunea creativa a muzicii, Alan va parasi postul sau de la DJM Studios si se va alatura unei formatii din Bristol: "The Dragons". "The Dragons" si-au lansat single-ul "Misbehavin" prin intermediul DJM Studios, dar datorita lipsei de succes si, mai important, a banilor, grupul se va destrama. Alaturi de basistul Jo Burt, de la deja defuncta "The Dragons", Alan se reintoarce in Londra sase luni mai tarziu sub pseudonimul "Alan Normal" pentru a se alatura unei formatii nou infiintate: "Dafne and the Tenderspots". Desi la inceput cantau prin restaurante, baietii au trecut fara prea multe scrupule de la genul de muzica specific cinelor si dineurilor la "new wave" in momentul in care au avut sanse de a semna un contract cu MAM Records. Dupa ce au inregistrat albumul "Disco Hell" in 1979 care nu a facut prea multe valuri pe piata muzicala, cei de la "Dafne and the Tenderspots" au trebuit sa faca fata unui public dezinteresat, lipsei de bani, si, in final, plecarii lui Alan, care a ales sa-si formeze un alt grup: "Real To Real". Dupa ce au semnat cu Red Shadow Records, au scos cateva single-uri si un album intitulat "Tightrope Walker". In ciuda unui oarecare succes, "Real To Real" avea sa sufere de acelasi destin ca si celelate grupuri prin care mai trecuse Alan. Privind spre alte orizonturi, acesta se va alatura grupului "The Hitmen". Laudandu-se doar cu un hit minor precum "Bates Motel", nu a durat mult pana cand Alan a ajuns din nou in cautare de lucru. Acest ciclu care parea sa se perpetueze avea totusi sa se intrerupa. In 1981, Alan a raspuns unui anunt publicat in revista Melody Maker: "Cautam keyboard-ist pentru o formatie consacrata - amatorii sa se abtina". Dupa o intalnire initiala cu Daniel Miller, seful Mute Records, a fost invitat la o auditie in studiorile Blackwing. Acolo a fost locul unde avea sa faca cunostinta cu Depeche Mode, trei colegi de scoala din Basildon - Essex, care gustasera deja din succes cu albumul lor de debut "Speak And Spell", dar care trebuiau sa faca fata plecarii lui Vince Clarke, principalul compozitor al formatiei. Lui Alan i s-a cerut sa-si demonstreze indemanarea trebuind sa cante printre altele si noul lor hit, "New Life". Cu toate ca a reusit sa-i impresioneze pe cei de la Depeche Mode, Daniel Miller nu a fost convins. Dupa cateva discutii si o a doua auditie, l-au invitat sa se alature grupului, initial pe post de colaborator. Alan: "Era evident ca formatia avea nevoie de un inlocuitor pentru Vince. Aveau un turneu de facut si alte angajamente la orizont, iar plecarea acestuia venise intr-un moment nepotrivit dupa rapidul lor succes. Exista multa precautie in privinta mea. Il acuzau pe Vince pentru plecare si simteau nevoia de a-i demonstra acestuia ca pot continua si fara el. Cred ca era o chestiune de mandrie si, in acelasi timp, nu vroiau sa se creada despre ei ca s-au grabit sa mearga ''la piata'' pentru a cumpara un inlocuitor." Primul angajament in care a fost inclus si Alan a fost un turneu in S.U.A. alaturi de o gramada de aparitii la televiziuni si alte actiuni de promovare a ultimelor lansari, "See You" si "The Meaning of Love". Pe parcursul verii lui 1982, Martin Gore, David Gahan si Andrew Fletcher s-au "baricadat", fara Alan, in studiourile de inregistrari Blackwing, pentru realiza ce-al de-al doilea lor album, "A Broken Frame" si a-i dovedi astfel lui Vince ca pot continua si fara el. Depeche Mode a jucat un rol foarte important in consacrarea Mute Records drept una din cele mai respectabile si mai de succes companii independente de inregistrari din Anglia, iar relatiile intre grup si Daniel Miller au fost decisive in acest sens. De-a lungul anului urmator, Daniel Miller a dezvoltat o relatie mult mai apropiata cu Alan. Impreuna cu Gareth Jones si Daniel Miller, Alan a fost implicat in producerea noului album, "Construction Time Again", care avea sa insemne un mare pas inainte pentru sound-ul Depeche Mode. Alan a contribuit si cu propriile creatii muzicale pentru album si pentru B-sides, desi va admite mai tarziu ca s-a simtit oarecum obligat sa participe la compunerea cantecelor in ciuda faptului ca nu se simtea in largul sau facand acest lucru. Introducerea sampler-urilor a fost, alaturi de schimbarea de directie de la pop-ul inceputurilor la un sunet mai intunecat, cea mai notabila schimbare a sound-ului Depeche Mode din acea perioada. Preluand sarcina de compozitor dupa placarea lui Vince, Martin si-a creat propriul stil liric si a capatat incredere in capacitatile sale. A inceput sa flirteze cu ideea androginitatii sexuale in timp ca in cantecele sale isi faceau loc temele pseudo-religioase ale vinovatiei, pacatului si izbavirii. Alan a profitat de aceste ambiguitati, vazand in ele oportunitatea de a promova un lucru pe care si-l dorea de mult: un sound multi-dimensional. Acest lucru avea sa fie prezent pe urmatorul album, "Some Great Reward", aparut in 1984, si care avea sa consacre cateva hituri printre care subversivele "Master and Servant" si "Blasphemous Rumours". Catalogati ca fiind un grup religios, Depeche Mode avea sa capete si reputatia unei formatii "rock'n'roll" in adevaratul sens al cuvantului. In climatul politic si moral consacrat al anilor '80, partea intunecata a vietii, limitata la universul subteran si promiscuu al teatrelor porno si al cluburilor de homosexuali, avea sa iasa la suprafata si sa devina un teritoriu ce putea fi exploatat. Nicaieri acest lucru nu a fost mai evident ca in S.U.A. , unde scena muzicala ce in trecut fusese provocatoare si plina de indrazneala, ajunsese sa se complaca intr-un stil cumintel dominat de soft-rock si de muzica disco. Muzica Depeche Mode sfida curentul la moda in acele timpuri si parea sa ofere intr-un mod straniu ceea ce cautau adolescentii albi din clasa de mijloc. Acestia puteau acum urmari niste baieti (D.M.) destul de scurt tunsi pentru a nu creea suspiciuni, dar care nu se temeau sa imprastie o provocatoare aura de sexualitate in jur. Urmatorul album, "Black Celebration", cu invitatia sa cinica si intunecata "let's have a black celebration tonight , to celebrate the fact that we've seen the back of another black day" avea sa creasca si mai mult popularitatea grupului atat in S.U.A. cat si in Europa. Cu toate acestea, presa britanica de specialitate parea ca nu poate ierta Depeche Mode pentru "Just Can't Get Enough" si asocierea initiala la curentul "new romantics". In ciuda numeroaselor, de acum, hituri, a succesului curent cu "Stripped" si a unui viitor ce se profila pe masura, jurnalistii englezi continuau sa fie extrem de critici cu cei de la Depeche Mode. Un exemplu graitor este faptul ca, desi aveau un succes similar cu cei de la Duran Duran sau Spandau Ballet, Depeche Mode nu au fost invitati sa participe la evenimente precum concertul Bob Geldof's Live Aid sau lansarea single-ului "Do They Know It's Christmas" (n.a.: actiuni caritabile pentru strangere de fonduri) la care au participat toate numele importante ale momentului. Ironia sortii, acest lucru avea sa se dovedeasca a fi un avantaj pentru Depeche Mode. Ramanand in umbra reflectoarelor si refuzand sa se gudure pe langa vulturii din presa ei si-au construit astfel o baza de fani care le-au ramas credinciosi si in momentele cele mai dificile. Alan a continuat sa cocheteze cu ideea unui proiect muzical individual (in paralel cu statutul de principal modelator al sunetului Depeche Mode), dar acesta nu avea sa prinda viata decat abia dupa ce Daniel Miller a ascultat cateva demo-uri ale sale. |
Hobby-uri: Vinul, muzica, femeile, tenisul, colectia de mobila Locuri de munca anterioare: Asistent studio Formatii anterioare: The Dragons, Reel To Real, Dafne and the Tenderspots, The Hitmen, Depeche Mode Orase preferate: Barcelona, Cape Town, Berlin, Paris, New York & Tokyo. Tari preferate: S.U.A. Mancarea preferata: Branzeturile Bautura preferata: Moscow Mule (Vodka, suc de lamaie, ginger ale), Greyhound (Vodka & grapefruit), vin Sportul preferat: Fotbalul Culori preferate: Nici una in particular Filmul preferat: Orice film al fratilor Coen , al lui Woody Allen sau Mike Leigh, majoritatea filmelor lui Kubrick cu exceptia filmului Eyes Wide Shite Cartea preferata: "American Psycho" si romanele lui Iain Banks Emisiunea TV preferata: Fast Show, Harry Enfield, Big Train, documentarele, meciurile de fotbal Postul radio preferat: GLR Revista preferata: Time Out Melodia preferata: Prea multe pentru a le mentiona Melodia DM preferata: Walking In My Shoes Albumul preferat: The White Album / The Beatles Albumul DM preferat: Songs Of Faith And Devotion Videoclipul DM preferat: Nici unul Formatia preferata: Nu are Detesta: Prea multe pentru a le mentiona Asa avea sa se nasca "Recoil". Primele inregistrari "Recoil" au dezvaluit statutul de pionier al lui Alan, in noua lume a tehnologiei sampling-urilor si au demonstrat cum prelucrase sunetul Depeche Mode pentru a creea ceva cu totul nou. Intitulata simplu "1+2", prima sa colectie de demo-uri, desi realizata in mare parte a anilor '80, avea sa fie lansata foarte discret ca mini-album in vara anului 1986. In 1987, Depeche Mode aveau sa faca apel la indemanarea fotografului olandez Anton Corbijn pentru a se ocupa de imaginea lor. El avea sa faca promo-urile noului album "Music for the Masses", ajutandu-i sa dea o forma sintetica intregului fenomen care devenise Depeche Mode si prin organizarea unui mare turneu mondial. Acesta avea sa se dovedeasca un moment crucial in evolutia formatiei, show-ul culminant de pe Rosebowl - Pasadena, Los Angeles, in fata a peste 60.000 fani, capatand o valoare simbolica. D.A. Pennebaker a filmat turneul american al formatiei. Punctul culminant al unui an foarte solicitant pentru Alan a fost intoarecrea in studio pentru a prelucra inregistrarile care aveau sa se materializeze in albumul live "101" si care alaturi de filmul documentar "101" aveau sa apropie si mai mult Depeche Mode de statutul de fenomen global. Din pacate pentru "Recoil", lansarea in ianuarie 1988 a celui de-al doilea album, "Hydrology" s-a suprapus cu turneul aflat in plina desfasurare, lucru ce nu i-a permis sa isi promoveze propria realizare. O mult mai ambitioasa urmare a lui "1+2", "Hydrology", ramanea totusi departe de stilul pop-comercial de care se ocupa Alan in cadrul Depeche Mode. Fiind in totalitate instrumental si avand parte de o prelucrare modesta, era evident ca materialul se dorea a fi ceva diferit. Wilder isi descrie propiectul din acea perioada ca fiind "intr-o anumita masura un antidot la muzica pe care o faceam la Depeche Mode, o cale de a elimina frustrarile generate de munca la productiile pop". Aproape imediat, Alan avea sa se regaseasca in studio pentru a inregistra ceea ce avea sa devina cel mai mare succes de pana atunci al formatiei: "Violator". Dupa lansarea acestuia, in 1990, o actiune de promovare a turneului ce urma sa aiba loc a demonstrat masiva popularitate de care Depeche Mode se bucura: atunci cand cele cateva sute de fani asteptate sa apara la magazinul Wherehouse Records s-au dovedit a fi o multime de 15.000 de admiratori fanatici care au luat cu asalt locatia, dornici sa-si vada noul album cumparat si semnat de catre idolii lor. Masa de oameni era prea mare, geamurile au fost sparte, iar in strada s-a produs un taraboi greu de stapanit. Acest scandal a indreptat si mai mult atentia opiniei publice asupra Depeche Mode. "Violator" a dat nastere unor hituri mondiale precum "Personal Jesus", "Enjoy the Silence", "Policy of Truth" si "World In My Eyes", si a facut din baietii de la Depeche Mode niste superstaruri. Abia dupa ce ei au luat o bine-meritata vacanta in urma uriasului succes inregistrat cu turneul "World Violation Tour" Alan a putut sa se intoarca iar la proiectul sau solo, "Recoil". Dupa inceperea lucrului la cel de-al treilea sau album, a fost de acord sa-si asume rolul de producator si pentru prietenii sai de la Nitzer Ebb, care cantasera in deschiderea ultimelor doua turnee ale Depeche Mode. In aceasta perioada s-a cimentat si prietenia dintre el si cantaretul Douglas McCarthy care avea sa contribuie cu vocea sa la urmatorul album "Recoil": "Bloodline". Pe acest L.P. lansat in 1991, Wilder a inclus pentru prima data si cantece non-instrumentale, apeland pentru aceasta la Moby, Toni Halliday si Douglas McCarthy care l-au ajutat sa produca un album ce a insemnat un mare pas inainte pentru "Recoil". "Bloodline" a adus cu sine si primul single "Recoil": un cover al cantecului "Faith Healer" al lui Alex Harvey. Desi nu a existat o presiune din partea cuiva de a realiza un album mai conventional, "Bloodline" este totusi mult mai comercial decat celelate realizari solo ale lui Alan. Acest album indica faptul ca Alan Wilder a jucat un rol esential in emergenta grupului Depeche Mode de la nivelul unui pop foarte accesibil la un stil mult mai elaborat, mai profund si mai intunecat. Expresia unei explorari profunde pe taramul tehnologiei, "Bloodline" contrapune stilurilor disparate ale vocilor diversilor colaboratori, simfonia electronica. Rezultatul este o colectie stralucitoare de cantece. In perioada '92 - '93 Wilder a revenit la indatoririle sale din cadrul Depeche Mode si a lucrat la inregistrarea albumului "Songs of Faith and Devotion". Intampinat cu urale la lansare, albumul a ajuns in fruntea topurilor din Marea Britanie, S.U.A. , Germania dar si in alte tari. Lansand noi hituri ca "I Feel You", "Walking In My Shoes", "In Your Room" si "Condamnation", Depeche Mode s-a imbarcat in cel ce avea sa devina cel mai lung, mai aventuros si mai obositor turneu al sau: "Devotional Tour". Beneficiind de un decor scenic special creat de catre Anton Corbijn, aportul a doua canterete de gospel si, pentru prima data, un set de baterie (la care a cantat Alan), turneul "Devotional Tour" a oferit o imagine a Depeche Mode aflata la apogeu, atat in partile sale cele mai bune, cat si in cele mai rele. A fost perioada in care formatia a atins culmile succesului, dar nu a putut evita si capcanele acestuia. Stilul de viata dezordonat si excesele care s-au tinut lant pe parcursul turneului au dat lucrurile peste cap. Pentru Alan, ideea inregistrarii unui nou album si a unui nou turneu era tot mai indezirabila. In Iunie, 1995, dupa ce petrecuse 14 ani ca membru al uneia dintre cele mai populare si influente formatii din istoria Marii Britanii, Alan a luat decizia dificila, dar inevitabila de a parasi Depeche Mode si de a-si petrece restul anului intr-o bine-meritata vacanta. |
