Da, iata ca pana si omizile pot fi mortale. Lonomia obliqa este la fel de fragila ca orice alta omida, dar acest lucru nu o impiedica sa provoace severe hemoragii interne si chiar sa ucida oameni doar prin atingere.
Teribilele creaturi taratoare traiesc in padurile tropicale din America de Sud si provoaca un mic numar de morti in fiecare an, mai ales in sudul Braziliei, acolo unde se gasesc adesea pe scoarta copacilor. Integrandu-se perfect mediului inconjurator, omizile Lonomia cu greu pot fi evitate, chiar si atunci cand oamenii incearca sa se fereasca de ele.
Majoritatea incidentelor apar atunci cand calatorii se sprijina de vreun copac si, fara sa stie, se freaca de una sau mai multe omizi, care elibereaza atunci un foarte puternic venin anticoagulant.
Simptomele otravirii de catre Lonomia obliqua includ hemoragii interne abundente, blocaj renal si hemoliza. Daca pielea intra in contact cu mai multe omizi simultan, moartea devine de cele mai multe ori rezultatul sigur.
Doza letala de toxina secretata de aceasta creatura se numara printre cele mai scazute dintre toate substantele de acest fel cunoscute.
Dar exista si o parte buna in privinta acestei specii de omizi. Anticoagulantul puternic pe care il contine poate fi intrebuintat in prevenirea cheagurilor de sange cu potential letal.
Cercetarile medicale sunt inca in derulare pentru a izola cumva din venin chimicalele valoroase din punct de vedere farmaceutic.
Sursa: Odditycentral
Tag-uri: Lonomia obliqua, cea mai veninoasa omida din lume, otrava, letal, mortal, padure tropicala,america de sud, insecte veninoase